După tăierea sporurilor la bugetari, Bolojan a discutat cu sindicaliștii
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit cu reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național, pentru a discuta măsurile propuse de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar. Întrevederea a avut loc la Palatul Victoria, după ce, în ultimele zile, au ieșit la proteste angajații diferitor instituții publice din România, nemulțumiți de tăierea sporurilor pentru bugetari.

Liderul confederației naționale sindicale „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat că sindicaliștii i-au transmis șefului executivului că măsurile de austeritate afectează angajații și pensionarii, riscând să genereze tensiuni sociale majore, potrivit presei de peste Prut, transmite Știri.md, cu referire la ipn.md.
După întrevedere, premierul a menționat că propunerile sindicaliștilor vor fi analizate, iar în măsura în care va fi posibil, vor fi „incluse în pachetul de măsuri guvernamentale”.
„România are nevoie de măsuri structurale, pentru a crește credibilitatea pe piețele financiare și în rândul investitorilor, precum și de soluții, care să corecteze nedreptățile și dezechilibrele, pentru a reconstrui încrederea cetățenilor”, a menționat Ilie Bolojan, citat într-un comunicat emis de Guvernul de la București.
Prim-ministul a precizat că „sindicatele și patronatele sunt partenerii noștri. Dialogul început astăzi va continua în mod constant”, menționând că vineri, 4 iulie, va avea loc Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, în cadrul căruia vor continua consultările.
Șeful Guvernului al României a anunțat miercuri prevederile pachetului de măsuri de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar. Acesta prevede o serie de scăderi de cheltuieli statale și creșteri de taxe.