main logo
585

După ce a avut un accident de mașină a aflat că este însărcinată

O femeie din Texas, care a descoperit că este însărcinată după ce a avut un accident grav cu motocicleta, a fost pusă de doctori să aleagă între a-i salva viața copilului ei sau a-și amputa piciorul.

După ce a avut un accident de mașină a aflat că este însărcinată

Caitlin Conner a fost implicată într-un accident grav de motocicletă împreună cu soțul său, în timp ce mergeau să viziteze mai multe rude, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

Aceștia au fost loviți de o mașină condusă de un șofer care scria mesaje în acest timp și nu i-a văzut pe cei doi.

Soții au fost transportați de urgență la două spitale diferite, amândoi aflându-se în stare gravă.

La scurt timp după ce a ajuns la spital, femeia a aflat că este însărcinată și a fost nevoită să aleagă între a-i salva viața copilului ei și a-și amputa piciorul.

Aceasta a povestit cum a ales să-și amputeze piciorul stâng pentru a-și proteja copilul nenăscut.

„Imediat ce am aflat că sunt însărcinată, mi-am dat seama că aveam pe cineva de care trebuia să mă ocup și nu m-am mai concentrat pe mine. Totul era despre copil. Piciorul meu nu mă definea ca persoană, însă copilul da”, a povestit Caitlin.

După intervenție, scopul femeii a fost să învețe să meargă cu proteza, înainte ca fiica ei să se nască. După nașterea copilului, ea a început să meargă la sală, iar cu timpul și-a descoperit pasiunea sa pentru alergat și înot.

„Scopul meu era să pot să merg și să alerg din nou, înainte ca fiica mea să se nască. Am vrut să pot alerga și să mă joc cu ea. Am făcut multă fizioterapie atât cât am putut, în timpul sarcinii”, a mai declarat ea.

În prezent, atât fiica ei, cât și Caitlin sunt sănătoare, iar femeia încurajează pe toată lumea să-și depășească limitele, așa cum a făcut și ea.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării