main logo
585

Drama bebeluşului român despărţit de părinţi de autorităţile americane

Pe fondul politicii anti-imigraţie a preşedintelui Trump, cazul unui bebeluş român care, la 4 luni, a fost despărţit de autorităţi atunci când părinţii au încercat să intre ilegal în Statele Unite, este prezentat pe larg în presa americană.

Drama bebeluşului român despărţit de părinţi de autorităţile americane

Părinţii micului Constantin, ţigani din România care trăiau din cerşetorie, au ajuns la graniţa cu Mexicul, şi la rândul lor au fost separaţi, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Bebeluşul şi-a petrecut 5 luni mai întâi într-un orfelinat, apoi a fost dat în grijă, unei familii din Michigan. În final, familia a fost reîntregită, însă traumele sunt greu de şters.

Constantin Mutu avea 4 luni atunci când a ajuns cu părinţii la graniţa de sud a Statelor Unite, în febuarie 2018.

Familia a călătorit din România în Mexic şi de acolo, a încercat să intre în Texas. Atunci băieţelul a fost separat de părinţi şi dus într-un centru din Michigan. Mama a fost trimisă înapoi în România, în timp ce tatăl a fost plasat în detenţie, într-un centru federal din Texas.

Caitlin Dickerson, reporter New York Times: “A stat în detenţie într-un centru pentru imigranţi, timp de 4 luni, timp în care nu a avut translator aproape niciodată. Şi acum are coşmaruri...”

Copilul a fost dat în îngrijire unei familii din Michigan, iar părinţii au încercat să înregistreze, pentru familia din România, momentele importante din copilăria copilului. „Mereu mă gândeam .. mi se rupea sufletul ca mama lui pierdea aceste momente”, spun ei.

A durat luni de zile până când părinţii au putut să-l vadă din nou pe Constantin. Înainte de aceasta, tatăl său a fost trimis la evaluare psihiatrică într-un centru de detenţie a imigranţilor din Texas pentru că nu se mai oprea din plâns, iar mama bebeluşului a fost spitalizată cu hipertensiune provocată de stres.

La două luni după reţinerea sa, autorităţile i-au făcut tatălui o oferta- dacă renunţă la cererea de azil, urma să fie trimis în ţara de origine, împreună cu bebeluşul. Bărbatul a acceptat şi, la începutul lui iunie, anul trecut, a fost eliberat şi deportat în România, însă fără copilul său.

Bebeluşul a fost repatriat o lună mai târziu.

Caitlin Dickerson, reporter New York Times: „Ţipa, se zbătea şi voia înapoi la mama care-l îngrijise în SUA, de care se ataşase între timp..Într-un fel, acea a doua separare a fost la fel de traumatizantă pentru el precum prima..

În ciuda acestei triste experienţe, jurnaliştii americani susţin că familia cu pricina nu a renunţat la ideea de a-şi căuta o viaţă mai bună în Statele Unite.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării