main logo
524

Două dosare grele ale lui Traian Băsescu au fost clasate

Fostul președinte român Traian Băsescu, scapă de cele mai mari probleme cu justiția. Două dintre cele mai serioase dosare ale acestuia au fost clasate. Este vorba de cauzele “Terenul de la Căşuneanu” şi “Casa din Mihăileanu”.

Două dosare grele ale lui Traian Băsescu au fost clasateTraian Băsescu, scapă de cele mai mari probleme cu justiția.

Totuși, decizia nu este definitivă, întrucât Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul ICCJ urmează să analizeze şi să confirme sau să infirme deciziile procurorilor de caz.

În acest moment, după clasarea celor două cauze, fostul președinte Traian Băsescu nu mai este cercetat în niciun dosar penal.

Cea mai spectaculoasă decizie este cea a procuroarei Elena Iordache, care a clasat dosarul după ce iniţial începuse urmărirea penală împotriva fostului şef de stat pentru spălare de bani şi l-a chemat la audieri în calitate de suspect. “Au închis dosarul după l-au plimbat ca pe urs pe acolo să îl filmeze televiziunile”, a conchis ironic un procuror şef, potrivit romaniacurata.ro

De ce a fost clasat dosarul “Terenul de la Căşuneanu”

Procuroarea Iordache a clasat dosarul în baza articolului 16 litera a din noul Cod penal: “fapta nu există“. Aceasta după ce, în urmă cu o lună, solicitase Procurorului general să redeschidă şi aşa-zisul dosar de luare de mită al lui Traian Băsescu de la DNA, închis în 2006. Procurorul general Augustin Lazăr a trimis solicitarea de redeschidere la DNA. Cei de la DNA au retrimis la PG motivând că nu au elemente noi pentru redeschidere şi că acestea ar fi la PG în dosarul de spălare de bani al procuroarei Iordache. 

În condiţiile neredeschiderii dosarului de luare de mită de la DNA, dosarul de spălare de bani al lui Traian Băsescu de la Parchetul General ar fi foarte greu să se susţină. “Lipseşte infracţiunea predicat”, au explicat sursele noastre. “Ce bani negri a spălat Băsescu dacă nu aveam mita!?”, s-au întrebat ele.

De ce a fost clasat dosarul Casei din Mihăileanu

Tot din aceleaşi motive a fost clasat și dosarul Casei din Mihăileanu. Acesta fusese redeschis în 2015 de fostul procuror general Tiberiu Niţu după ce în 2005 fusese clasat pentru prima oară. Într-o intervenție telefonică pentru B1 TV, Traian Băsescu a declarat că nu a aflat nimic despre clasarea dosarelor.

”Eu nu știu nici de clasare, de nimic. Știu că aceste două dosare au fost odată închise. Domnul Nițu și doamna Sutimanu, după ce mi-am terminat mandatul, au cerut redeschiderea lor, deși pentru dosarul cu Cășuneanu era și o decizie a ÎCCJ. M-am dus, am dat declarații, au fost audiați mrtori. (...) Avocatul mie mi-a spus că nu există niciun motiv de îngrijorare. Dacă se vor clasa sau nu, nu știu, este treaba Parchetului. Pe mine nu mă poate ține rezervat nimeni cu nimic sau prin șantaje cu dosare pentru că toată viața mea, legea a fost în atenția mea. Pot să greșesc, dar nu să încalc legea cu bună știință. M-a deranjat acțiunea incorectă a fostului procuror general și a doamnei procuror Sutimanu care au ținut să le redeschidă deși tot instituția lor le închisese”, a declarat Traian Băsescu.

Ce spune fostul preşedinte Traian Băsescu

Fostul şef de stat a declarat pentru România Curată: “Eu am fost la Parchet, am dat declaraţii, avocatul meu a avut acces la dosare, a participat la audierea martorilor şi mi-a comunicat că nu pot avea probleme neexsitând nici un fel de probe că aş fi încălcat legea. Mai mult nu ştiu şi nici nu mi-a comunicat ceva Parchetul General.” 

Procurorul General redeschide dosarul în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat de spălare de bani în luna mai 2015 

Procurorul General redeschide dosarul în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat de spălare de bani. Cauza priveşte tranzacţiile imobiliare cu omul de afaceri Costel Căşuneanu. Băsescu nu mai este preşedinte, deci nu mai are nici imunitate. Asta înseamnă printre altele că are multe explicaţii de dat în faţa procurorilor deoarece îl aşteaptă mai multe dosare, suspendate în perioada în care a stat la Cotroceni, scrie miscareaderezistenta.ro.

În 9 august 2000, Traian Băsescu şi omul de afaceri Costel Căşuneanu au cumpărat de la acelaşi proprietar câte un teren de 3.700 de mp în Aleea Privighetorilor. Terenul era situat chiar lângă Grădina Zoologică, una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei, preţul pieţei fiind la acea dată de aproximativ 200 euro/mp. Dar Traian Băsescu plăteşte un preţ ireal de mic: 1.483.244.000 de lei vechi. În aceeaşi zi, Căşuneanu plăteşte aceluiaşi proprietar, pentru aceeaşi suprafaţă, de patru ori mai mult.

Doi ani mai târziu, la 14 octombrie 2002, Băsescu vinde acest teren la preţul exorbitant de circa 12 miliarde de lei vechi, în condiţiile în care boom-ul imobiliar nu se declanşase. Cumpărătorul este Gabriela Blaj din Oituz. Într-o declaraţie făcută în faţa camerelor de filmat, Băsescu a recunoscut ulterior că adevăratul cumpărător era Căşuneanu. Banii din această tranzacţie sunt folosiţi de Traian Băsescu pentru a justifica cumpărarea vilei din Otopeni contra a 280.000 de dolari, vilă pe care a donat-o fiicei sale Ioana.

Afacerile s-au petrecut în perioada în care Traian Băsescu era ministru al Transporturilor şi apoi Primar General al Capitalei, instituţii cu care firmele lui Căşuneanu au avut nenumărate contracte pe bani publici. Tranzacţiile Băsescu-Căşuneanu au intrat în atenţia Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor care a deschis, în septembrie 2004, un dosar. Numai că dosarul a fost clasat imediat după ce Traian Băsescu a devenit preşedinte.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării