stiri Logo
main logo
main logo
756

Două avioane F-16 românești au interceptat un avion rusesc deasupra statelor baltice

Aeronavele F-16 din detașamentul „Carpathian Vipers”, dislocat la finalul lunii martie în Lituania pentru misiuni de poliție aeriană, au interceptat o aeronavă a Rusiei care zbura în spațiul aerian internațional al Țărilor Baltice fără contact radio.

Două avioane F-16 românești au interceptat un avion rusesc deasupra statelor balticeFoto: stirileprotv.ro

Comandamentul Forțelor Întrunite a arătat, miercuri, că aceasta a fost prima misiune a detașamentului de aeronave F-16 dislocat în Lituania, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.

„Aeronavele F-16 din detașamentul Carpathian Vipers au interceptat o aeronavă IL-20 COOT A aparținând Federației Ruse care zbura în spațiul aerian internațional al Țărilor Baltice fără contact radio cu organele de trafic aerian. Aeronavele românești au identificat și escortat aeronava până la părăsirea zonei de operații”, a transmis sursa citată.

Forțele Aeriene Române au început, în 31 martie, o nouă misiune de Poliție Aeriană Întărită în spațiul aerian baltic, în cadrul angajamentului României față de securitatea colectivă a NATO. Detașamentul „Carpathian Vipers”, alcătuit din aproximativ 100 de militari cu șase aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon, este dislocat în Lituania, în baza aeriană Šiauliai, și va asigura Serviciul de Poliție Aeriană Întărită în perioada aprilie – iulie 2026.

Piloții români, la a patra misiune NATO în Lituania

Misiunea militarilor români este protejarea integrității spațiului aerian al Țărilor Baltice și reprezintă o componentă fundamentală a angajamentului NATO față de membrii săi. 

„Avioanele de luptă F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române asigură permanent avertizarea timpurie și intervenția pentru clarificarea situației aeriene, aplicând măsurile legale împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spațiul aerian al Țărilor Baltice”, arăta Ministerul Apărării.

Forțele Aeriene Române se află la a patra dislocare în Lituania, unde au asigurat protejarea integrității spațiului aerian al Țărilor Baltice și al NATO.

Prima misiune de Poliție Aeriană a fost executată în perioada august-octombrie 2007, cu un detașament format din 67 de militari și patru MiG -21 LanceR din Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”. 

Cea de-a doua și cea de-a treia misiune au fost executate în perioada aprilie-iulie 2023, respectiv aprilie-iulie 2025, cu câte 100 de militari și patru F-16 Fighting Falcon din Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță”.

stirileprotv.ro
Publicitatea ta poate fi aici