main logo
203

Donald Trump va participa la summitul NATO de la Londra

Preşedintele american Donald Trump se va deplasa la începutul lunii decembrie la Londra pentru a participa la summitul NATO, ocazie cu care va fi primit de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii la Palatul Buckingham, a anunţat vineri Casa Albă.

Donald Trump va participa la summitul NATO de la Londra

Summitul organizat în Regatul Unit în zilele de 3 şi 4 decembrie cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la crearea NATO va avea loc într-un luxos centru de golf de lângă Londra, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

Donald Trump se va afla în Marea Britanie în ultimele zile ale campaniei pentru alegerile legislative din 12 decembrie, considerate cruciale în problema Brexit. 

El nu îşi ascunde sprijinul pentru premierul conservator Boris Johnson, căruia i-a promis un acord comercial "magnific" după ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, chiar dacă recent s-a arătat mai rezervat în legătură cu acordul de separare negociat de "prietenul" său cu Bruxellesul.

La începutul lunii iunie, miliardarul republican a efectuat o vizită la Londra în timpul unei faze cruciale a politicii britanice, chiar înainte de demisia premierului Theresa May, pe care a atacat-o mereu în lunile anterioare. 

El a profitat atunci de ocazie pentru a-i "curta" pe candidaţii la succesiunea acesteia, cu Boris Johnson în frunte.

La summitul NATO, preşedintele american urmează, potrivit Casei Albe, să salute "progresele fără precedent realizate de Alianţă pentru o mai bună împărţire a poverii financiare, în special cu peste o sută de miliarde de dolari de cheltuieli noi pentru apărare din 2016".

Donald Trump consideră că aceasta este rezultatul insistenţei sale de a cere celorlalte ţări occidentale de a contribui mai mult, ceea ce a provocat anumite tensiuni, de exemplu cu Germania, considerată de Washington drept un "elev slab" în termeni de efort militar.

"La 70 de ani de la creare, NATO rămâne alianţa cu cel mai mare număr de succese la activ în istorie, garantând securitatea, prosperitatea şi libertatea membrilor săi", a subliniat preşedinţia americană într-un comunicat, în timp ce ataşamentul lui Donald Trump faţă de această organizaţie a părut deseori fragil, notează AFP. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării