main logo
2922

Donald Trump acuză Israelul și Iranul că au încălcat armistițiul

Președintele american Donald Trump a declarat marți că atât Israelul, cât și Iranul au încălcat încetarea focului pe care o anunțase cu doar câteva ore înainte și că este nemulțumit de ambele țări, dar mai ales de Israel.

Donald Trump acuză Israelul și Iranul că au încălcat armistițiulFoto: Gândul.ro.

La scurt timp după ce a afirmat că Israelul și Iranul au încălcat acordul de încetare a focului pe care l-a intermediat, Trump a avertizat Israelul să nu mai lanseze bombe asupra Iranului, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Într-o postare pe Truth Social, el a scris:

„Israel, nu lansați acele bombe. Dacă o faceți, este o încălcare gravă. Aduceți-vă piloții acasă, acum! Donald J. Trump, președintele Statelor Unite”

Vorbind cu jurnaliștii înainte de a pleca spre summitul NATO de la Haga, Trump a spus că Israelul „a deschis focul” imediat după ce a acceptat înțelegerea.

Israelul dă vina pe Iran

La scurt timp după ce Trump a anunțat că armistițiul a intrat în vigoare, Israelul a acuzat Iranul că a încălcat încetarea focului lansând noi rachete – acuzație pe care Teheranul a respins-o, potrivit presei iraniene.

Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a ordonat armatei să „răspundă cu forță” la orice încălcare a acordului de încetare a focului de către Iran, transmite CNBC.

„Regimul iranian a încălcat grav încetarea focului anunțată de președintele SUA și a lansat rachete asupra Israelului, iar în conformitate cu politica stabilită de guvern — vom răspunde cu forță la orice încălcare”, a declarat Katz.

Armata israeliană a raportat că Iranul a lansat rachete asupra Israelului după intrarea în vigoare a armistițiului intermediat de SUA. Teheranul neagă ofensiva, potrivit presei iraniene, în contextul neîncrederii persistente dintre cele două puteri rivale din regiune.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării