main logo
511

Donald Trump a vrut să-și pună fiica la conducerea Băncii Mondiale

Preşedintele american Donald Trump povesteşte, într-un interviu publicat vineri, că a vrut să o numească pe fiica sa Ivanka, de 37 de ani, în fruntea Băncii Mondiale, întrucât "se pricepe foarte bine la cifre", relatează AFP.

Trump a vrut să-și pună fiica la conducerea Băncii Mondiale

"Este o adevărată diplomată", explică Trump într-un interviu acordat The Atlantic. "Ar fi fost foarte bună la ONU de exemplu, ca ambasadoare a SUA", afirmă liderul de la Casa Albă, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

"Dacă aş fi numit-o, ei ar fi strigat nepotism, dar asta nu ar fi avut nimic de a face cu nepotismul", susţine el.

Continuând pe aceeaşi notă, preşedintele american a spus: "M-am gândit la Ivanka chiar pentru a conduce Banca Mondială", instituţie fondată în 1944 la Bretton Woods, în acelaşi timp cu Fondul Monetar Internaţional (FMI).

"Ar fi fost excelentă pentru acest post pentru că se pricepe foarte bine la cifre", afirmă el referindu-se la fiica sa, al cărui soţ, Jared Kushner, este unul dintre cei mai influenţi consilieri ai săi.

"Este calmă. Am văzut-o în situaţii de stres enorm, ea reacţionează foarte bine. Ea este cu adevărat prezentă când intră într-o cameră", mai spune Trump.

Donald Trump l-a numit în cele din urmă pe unul dintre susţinătorii fideli, David Malpass, în fruntea Băncii Mondiale.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării