main logo
2896

Doi copii, agresaţi sexual de educator la o grădiniţă din România

A fost inițiată o anchetă în București, după ce poliţiştii din Sectorul 1 au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au cinci ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în unitate, cât şi în curtea acesteia.

Doi copii, agresaţi sexual de educator la o grădiniţă din RomâniaImagine simbol

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că directoarea unei unităţi de învăţământ din Sectorul 1, de pe strada Coralilor, a anunţat Poliţia că un copil i-a povestit că el şi un coleg au fost agresaţi sexual de către educatorul clasei, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

„Din declaraţiile minorului a rezultat faptul că educatorul, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, i-ar fi agresat sexual pe cei doi minori, în vârstă de cinci ani, atingându-i în zonele intime. Totodată, unul dintre aceştia a precizat că a fost dus în grădina şcolii şi abuzat sexual, fiindu-i introdus un deget în anus”, au transmis sursele citate.

Poliţiştii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat, cei implicaţi urmând a fi audiaţi.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării