main logo
2816

Distrugeri masive în Sinaia. O furtună puternică a rănit numeroși oameni

Un număr de 14 persoane, inclusiv turişti străini, au fost asistate de către echipajele medicale în urma unei furtuni care a avut loc miercuri la Sinaia, arată datele Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Distrugeri masive în Sinaia. O furtună puternică a rănit numeroși oameniFoto: Facebook

Zece victime se aflau în zona parcării Peleş, iar alte patru în zona Mănăstirii Sinaia, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.

Toate au fost asistate de către echipajele SMURD şi cele ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Prahova, fiind apoi transportate la Compartimentul Primiri Urgenţe al Spitalului Orăşenesc Sinaia.

Directorul unităţii medicale, Mariana Miu, a precizat anterior, pentru Agerpres că printre victimele care au ajuns la spital sunt şi cinci turişti israelieni.

Răniţii au vârste cuprinse între 17 şi 68 de ani, conform datelor preliminare obţinute de medici. 

Persoane au suferit traumatisme cranio-cerebrale, rupturi de membre sau traumatisme la nivelul umerilor.

Acoperișul gării Sinaia a căzut

O furtună puternică a avut loc, miercuri, în staţiunea Sinaia, zeci de copaci fiind doborâţi de vântul puternic, traficul feroviar, dar şi cel rutier fiind afectat de căderile de arbori.

Rafalele au smuls acoperişul Gării Regale Sinaia, au comunicat reprezentanţii primăriei.

De asemenea, drumul naţional 1 a fost blocat, miercuri după amiază, pe centura oraşului Sinaia, judeţul Prahova, în zona gării din staţiune, după ce mai mulţi copaci au căzut pe şosea.  

De asemenea, Vila Luminiş - Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia a suferit distrugeri cauzate de furtună, astfel că aceasta a fost închisă, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei de cultură.

O persoană a fost surprinsă în autoturismul peste care a căzut un copac, acesta fiind îndepărtat de pompieri, iar ocupantul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Incidentul a avut loc în incinta unei benzinării din Sinaia.

„De asemenea, a existat un apel la 112 prin care am fost anunţaţi ca 6 persoane ar fi surprinse de furtună şi peste ele ar fi căzut arbori, echipajele sosite în sprijinul acestora constatând că 4 dintre acestea sunt rănite uşor şi au suferit atacuri de panică. Toate sunt conştiente şi cooperante. Sunt asistate la faţa locului de către echipajul SMURD”, precizează ISU.

Un acoperiş a fost smuls şi a căzut pe un branşament de gaze şi se aşteaptă intervenţia furnizorului, zona fiind asigurată de pompieri cu o autospecială de stingere.

Numeroase persoane au fost grav rănite după furtuna violentă care a spulberat Sinaia și a provocat pagube semnificative. 

„Două victime sunt în CPU cu traumatisme craniocerebrale, unul în sala de operație și al doilea cusut iî resuscitare. Se solicită ambulanța de victime multiple, acum pe rampă sunt aduși alți 3 pacienți” - au transmis autoritățile locale. 

Traficul feroviar, afectat

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul feroviar a fost oprit pe Magistrala 300 Bucureşti - Braşov, în zona gării Sinaia, din cauza copacilor căzuţi ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 15:27, traficul feroviar pe distanța Bușteni – Sinaia – Valea Largă, fir 2, se realizează cu tracțiune Diesel.

Echipele de intervenţie ale SRCF București acționează în continuare în zona afectată pentru remedierea deranjamentelor la linia de contact, astfel încât traficul feroviar să fie reluat în cel mai scurt, în condiții normale (tracțiune electrică) pe distanța Bușteni – Sinaia – Valea Largă.

 Furtuna, care a durat 15 minute, dar care a avut aproximativ cinci minute momentele de intensitate maximă, a provocat pagube însemnate în oraşul Sinaia, din judeţul Prahova.

Pe principalul bulevard din staţiune, vântul puternic a rupt copaci, un acoperiş a fost luat de vânt, iar o parte a oraşului a rămas fără alimentare cu energie electrică.

Turiști rămași în vârful muntelui

Salvamontiştii afirmă că există și turişti pe care furtuna i-a surprins în vârful muntelui şi care aşteaptă repunerea în funcţiune a instalaţiilor de transport pe cablu pentru a coborî în staţiune.

„Pe drumul naţional 1, în zona gării din staţiunea Sinaia, traficul rutier este restricţionat din cauza unor copaci căzuţi pe partea carosabilă, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile.

La faţa locului acţionează echipe de intervenţie pentru îndepărtarea copacilor şi eliberarea carosabilului, în cel mai scurt timp posibil”, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.

Zona de nord a judeţului Prahova s-a aflat sub avertizare de furtună, persoanele aflate în mai multe localităţi, inclusiv în staţiunile de pe Valea Prahovei, primind mesaje Ro-Alert despre vremea extremă.

 

 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării