Diplomat: Rusia cere reluarea cât mai curând a negocierilor în format 5+2
Rusia cere reluarea cât mai curând posibil a negocierilor privind Transnistria în formatul 5+2, a declarat un diplomat rus de rang înalt, conform TASS.
Foto: Mihail Galuzin„Rusia a pledat în mod constant pentru reluarea cât mai rapidă și necondiționată a formatului 5+2, singurul mecanism recunoscut și eficient pentru soluționarea conflictului. Totuși, din cauza pozițiilor Chișinăului și ulterior ale Kievului, formatul este inactiv din 2019. Întâlnirile dintre reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului în așa-numitul format 1+1 s-au dovedit insuficiente pentru a ajunge la o soluție”, a declarat adjunctul ministrului de Externe, Mihail Galuzin, într-un interviu acordat cotidianului Izvestia, transmite Știri.md cu referire la news.ro.
Potrivit lui Galuzin, formatul 5+2 are toate atribuțiile necesare și se bucură de recunoaștere internațională. „Tiraspolul nu a refuzat niciodată dialogul cu Chișinăul pentru a discuta chestiuni practice de interes pentru ambele părți”, a susținut acesta.
Ministerul rus de Externe speră că viitoarea întâlnire dintre reprezentanții politici ai Republicii Moldova și ai Transnistriei, programată pentru 16 aprilie, va da un nou impuls dialogului, relatează TASS.
Formatul 5+2 include Republica Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia, Ucraina și observatori din Statele Unite și Uniunea Europeană.