main logo
1241

Dincă rămâne în arest încă 30 de zile. Aparatul special folosit la casa ororilor

O nouă probă obţinută de experţi poate face lumină în dosarul fetelor răpite şi cel mai probabil ucise, în Caracal.

Dincă, încă 30 de zile de arest. Aparatul folosit la casa ororilor

Institutul Naţional de Medicină Legală a finalizat expertiză antropologică a fragmentelor de oase descoperite în pădurea de lângă oraş, în urmă cu o săptămână, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Principalul suspect, Gheorghe Dincă, le-a arătat anchetatorilor locul unde ar fi abandonat rămăşiţele carbonizate ale uneia dintre presupusele sale victime.

Ovidiu Oanță, Știrile ProTV: „O săptămână – de atât au avut nevoie specialiștii Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” pentru a finaliza acest raport antropologic.

Așa că după aceste analize și teste minuțioase extrem de complicate, specialiștii au ajuns la concluzia că fragmentele osoase în pădurea de la Caracal ar aparține unei persoane de sex feminin cu vârsta între 15 și 19 ani.

Cel puțin deocamdată, nu se poate vorbi cu certitudine despre identitatea acelei victime, chiar dacă suspectul însuși a susținut că acolo ar fi abandonat resturile carbonizare ale Luizei, prima victimă pe care ai fi răpit-o, ucis-o și incendiat-o. Rămâne de văzut ce va spune testul ADN. Atunci specialiștii de la INML vor putea confirma identitatea victimei.

Din acel moment, lucrurile pot evolua în sens firesc și, mai ales, să confirme bănuiala și temerea anchetatorilor. Pe de altă parte, veștile date publicității de procurorii DIICOT care coordonează ancheta au obținut astăzi o nouă prelungire a mandatului de arestare preventivă.

Gheorghe Dincă a ajuns de dimineață la Tribunalul Olt, unde anchetatorii au arătat că nici nu se pune problema, cel puțin deocamdată, ca suspectul să fie eliberat. Este considerat în continuare un ins extrem de periculos, iar argumentele și dovezile pe care le prezintă anchetatorii împotriva sa i-au convins pe judecătorii de drepturi și libertăți să îi prelungească măsura cu 30 de zile. O măsură pe care Gheorghe Dincă a dat de înțeles că nu o va mai contesta.

Pentru că ancheta e în plină desfășurare, miercuri erau programate la „casa ororilor” cercetări neobișnuite: scanarea curții cu niște aparate specifice. Practic, anchetatorii vor încerca să verifice întreaga proprietate, pentru a-și da seama – la o adâncime de 2, 3, 4 metri – dacă există zone în care s-a săpat, zone pe care ulterior Dincă, dacă ar fi săpat gropile, le-ar fi ascuns.

Anchetatorii vor să își da seama dacă există și alte dovezi ale unor presupuse atricități. Operațiunea e extrem de greoaie, însă procurorii DIICOT și criminaliștii de la Poliția Capitalei încearcă orice metodă, întrucât cazuale este complet atipic, să strângă orice dovadă i-ar putea ajuta.”

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării