main logo
1653

Descoperire arheologică rară lângă Praga: Este mai veche decât piramidele

Ruinele unei structuri din epoca de piatră au fost găsite de arheologii care fac săpături în apropiere de Praga. Descoperirea este considerată una dintre „cele mai vechi dovezi ale arhitecturii” din Europa.

Descoperire arheologică rară lângă Praga: E mai veche decât piramideleFoto: Facebook/Institutul de Arheologie din Praga

Complexul arheologic este mai vechi decât Stonehenge și chiar decât piramidele egiptene, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Structura enigmatică este cunoscută sub numele de medalion. Cu aproape 7.000 de ani în urmă, în perioada Epocii noi a Pietrei, o comunitate agricolă locală s-ar fi adunat în această clădire circulară, dar încă nu se știe în ce scop. Structura excavată are o suprafață mare, aproximativ 55 de metri în diametru, potrivit Radio Prague International.

Purtătorul de cuvânt al Institutului de Arheologie al Academiei Cehe de Științe, Jaroslav Ridky, a declarat că „este prea devreme pentru a avea informații despre oamenii care au construit această structură rotundă”, dar este clar că aceștia făceau parte din cultura ceramicii care a înflorit între 4900 î.Hr. și 4400 î.Hr, scrie Live Science. 

Miroslav Kraus, coordonatorul săpăturilor arheologice, a declarat că dezvăluirea structurii le-ar putea oferi un indiciu despre utilizarea ei. Cercetătorii au aflat pentru prima dată despre existența structurii Vinoř în anii 1980, când muncitorii din construcții instalau conducte de gaz și apă, potrivit Radio Prague International, dar săpătura actuală a dezvăluit pentru prima dată întreaga structură.

Până acum, echipa a găsit fragmente de ceramică, oase de animale și unelte de piatră, potrivit lui Jaroslav Ridky. Resturile organice din această excavare ar putea ajuta echipa să identifice data construcției și, eventual, să facă o legătură cu o altă așezare neolitică descoperită în apropiere. 

Ridky a afirmat că oamenii care au făcut obiecte de ceramică în acea perioadă au construit și alte structuri circulare în regiunea Boema a Republicii Cehe. Satele lor agricole sunt formate din mai multe case cu structuri mari, dreptunghiulare, în care încăpeau 20 până la 30 de persoane. Nu doar acolo sunt însă astfel de structuri circulare, ci și în alte zone din Europa Centrală, a spus arheologul. 

„Structurile sunt cele mai vechi dovezi ale arhitecturii din întreaga Europă”, a declarat Ridky la Radio Prague International la începutul acestui an. Privite de sus, ele sunt formate din unul sau mai multe șanțuri largi, circulare, cu mai multe goluri care au funcționat ca intrări. Partea interioară a fiecărei structuri era probabil căptușită cu stâlpi de lemn, posibil cu golurile tencuite, potrivit Radio Prague International. Sute de astfel lucrări de pământ circulare au fost găsite în toată Europa centrală, dar toate sunt mult mai recente. 

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării