main logo
505

Der Spiegel: Dragnea e stăpân din umbră, iar Iohannis e rege fără țară

România se află în mijlocul unei "crize de stat", iar autoritățile de la București vor prelua, începând din ianuarie 2019, președinția rotativă a Uniunii Europene, în contextul în care mai "mulți politicieni condamnați pentru corupție plănuiesc să-și legifereze propria grațiere".

Der Spiegel: Dragnea e stăpân din umbră, iar Iohannis e rege fără țară

Este radiografia României realizată de publicația germană Der Spiegel care îl descrie pe Liviu Dragnea drept "stăpânul din umbră" al României care "întoarce statul de drept cu 30 de ani înapoi, la momentul căderii lui Nicolae Ceaușescu", transmite Știri.md cu referire la Libertatea.

Din perspectiva diplomaților străini din București, Klaus Iohannis e descris ca „un rege fără țară” căruia îi lipsesc „susținerea clasei politice și curajul să blocheze Guvernul”.

„Președintele Klaus Iohannis pare lipsit de putere în fața lui Liviu Dragnea, stăpânul din umbră al țării', scrie săptămânalul german Der Spiegel.

În articol este amintit și faptul că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este subiectul unor anchete penale petnru luare de mită, în vreme ce președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, e condamnat definitiv pentru manipularea referendumului din 2012.

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă e cunoscută pe scena diplomatică pentru gafele ei. Recent, șefa Executivului i-a greșit numele omologului său bulgar, Boyko Borisov, la o conferință de presă după reuniunea de rang înalt. 

Der Spiegel notează că România va coordona în mandatul de șase luni al președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene dosare critice precum: Brexit, alegeri pentru Parlamentul UE în mai și criza care bate la ușa Italiei. 

Potrivit publicației germane, stăpânul din umbră al României este slab, cu părul alb și poartă o mustață tunsă corect: Liviu Dragnea – președintele unui partid care după nume ar trebui să fie social-democrat și președinte al Camerei Deputaților. Der Spiegel subliniază că Liviu Dragnea conduce România din culise deoarece i-a fost interzis să ocupe funcții în Guvern din cauza unei condamnări penale, pentru care se consideră nedreptățit. 

De asemenea, Dragnea l-a amenințat pe Klaus Iohannis cu punerea sub acuzare pentru înaltă trădare, în vreme ce pe reporezentanții Comisiei Europene îi acuză de propagandă antiromânească. 

În analiza Der Spiegel, Liviu Dragnea este prezentat ca un politician venit din provincie, cu o istețime de țăran, căruia nimic nu i-ar sta în cale. El întoarce statul de drept cu 30 de ani înapoi, la momentul căderii lui Nicolae Ceaușescu, scrie săptămânalul german.

Trei premieri și 71 de miniștri a schimbat Dragnea de la preluarea puterii, la începutul lui 2017. Și șefa DNA a fost schimbată. În România, emisarii Uniunii Europene și ai comunității de valori europene își arată propria neputința. Raportul MCV este negativ. 

Prim vicepreședintele Frans Timmermans amenință România cu instanțele europene, iar președintele Parlamentului European Antonio Tajani s-a întors din vizita efectuată în noiembrie în RO fără rezultate concrete. 

Dacă schimbările legislative propuse de tabăra Dragnea ar trece, DNA ar închide 2316 anchete în curs. La DIICOT numărul ar fi dublu. Printr-un OUG care ar amnistia toate infracțiunile cu pedepse de până la zece ani ar scăpa nu doar Dragnea, ci și Tăriceanu, care este suspectat că a luat o mită de 800.000 de dolari. 

Potrivit Der Spiegel, Iohannis este văzut de diplomații străini din București ca „un rege fără țară„. Îi lipsește susținerea clasei politice și curajul să blocheze guvernul. Iohannis susține că Liviu Dragnea duce lupta în interes propriu pentru a nu ajunge la închisoare. 

Publicația germană apreciează că sancțiunile sunt singurul limbaj pe care nomenclatura roșie îl înțelege. După prințul moștenitor Ion Iliescu și condamnatul pentru corupție Adrian Năstase, actualul șef Dragnea strică renumele democrației liberale. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării