main logo
824

Decontaminarea orașului unde au fost otrăviți Skripal și fiica sa

Substanța folosită pentru otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale a fost administrată în formă lichidă. Autoritățile britanice sunt convinse că va fi nevoie de câteva luni pentru decontaminarea completă a orășelului Salisbury.

Decontaminarea orașului unde au fost otrăviți Skripal și fiica saDecontaminarea orașul unde au fost otrăviți Serghei Skripal și fiica sa

Departamentul britanic pentru mediu a anunțat că au fost identificate 9 zone contaminate cu substanță neurotoxică, inclusiv restaurantul unde cei doi au luat masa înainte de a fi găsiți în comă. Otrava a fost aplicată pe mânerul exterior al ușii de la intrarea în locuința fostului spion, transmite tvr.ro

Alistair Cunningham, coordonatorul grupului de experți în decontaminare: "Lichidul va fi tratat cu un agent de curăţare caustic pentru a-l descompune. Nu va fi spălat sau diluat cu apă. Va fi tratat şi redus la stadiul de substanţă inofensivă, iar materialele contaminate vor fi îndepărtate dacă va fi necesar."

190 de militari antrenați în combaterea armelor chimice participă la operațiune, alături de experți de la Departamentul Sănătății.

Inspectorii Organizației pentru Monitorizarea Armelor Chimice au confirmat că a fost folosit Noviciok, un agent neurotoxic dezvoltat în timpul Războiului Rece în Uniunea Sovietică, de puritate înaltă.

Ei nu au putut determina, însă, locul unde a fost produs.

Londra este convinsă că Moscova este direct implicată în otrăvirea fostului spion, dar Rusia respinge acuzațiile. Incidentul a declanșat un amplu conflict, care a dus la expulzarea a sute de diplomați de ambele părți.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării