15 septembrie, 14:20
342
1
De ce Ucraina este îngrijorată de slăbirea lui Aleksandr Lukaşenko
15 septembrie, 14:20
342
1

Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitri Kuleba, susţine că Ucraina este îngrijorată de slăbirea poziţiilor liderului de la Minsk, Aleksandr Lukaşenko, în faţa omologului său rus, Vladimir Putin.

Foto: EFE

Şeful diplomaţiei ucrainene afirmă că Aleksandr Lukaşenko reprezintă garanţia faptului că teritoriul Belarusului nu va fi folosit de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei, transmite Știri.md cu referire la Adevarul.ro.

„Noi am avut multe garanţii (din partea Minskului) că teritoriul Belarusului nu va fi folosit de Rusia împotriva Ucrainei. Dacă poziţiile lui Lukaşenko vor slăbi, aceste garanţii nu vor mai exista”, a declarat Dmitri Kuleba pentru El Mundo, citat de presa rusă.

Pe 14 septembrie, la Soci, la întrevederea dintre preşedintele Belarusului şi cel al Federaţiei Ruse, Lukaşenko a afirmat că de facto ruşii şi belaruşii sunt acelaşi popor. Totodată, Lukaşenko a vorbit despre necesitatea ca Belarus să se ţină mai aproape de „fratele mai mare”.

Pe de altă parte, în luna august, Lukaşenko a promis că niciodată ruşii nu vor veni în Ucraina de pe teritoriul Belarusului, mai ales înarmaţi.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat luni, 14 septembrie, în cadrul întâlnirii cu omologul său belarus, Aleksandr Lukaşenko, despre disponibilitatea Moscovei de a oferi un împrumut de stat în sumă de 1,5 miliarde de dolari. 

Presa rusă scrie că aceşti bani sunt necesari autorităţilor belaruse pentru a menţine stabilă moneda naţională, mai ales după ce belaruşii au început să cumpere masiv valută străină şi să-şi retragă banii din bănci.

Vladimir Putin a amintit că Federaţia Rusă este cel mai mare investitor în Belarus, iar cele două state cooperează intens pe multe domenii. Potrivit lui Putin, Belarus şi Rusia trebuie să restabilească schimbul comercial, care a scăzut în perioada pandemiei de COVID-19.

Zeci de mii de persoane au participat duminică după-amiază la Minsk la un nou protest împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, în timp ce Ministerul de Interne belarus a anunţat că în acest weekend au fost reţinuţi 250 de manifestanţi, dintre care 87 se află în arest, relatează AFP.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter