Danemarca va crește vârsta de pensionare până la 70 de ani
Parlamentul de la Copenhaga a adoptat o lege prin care ridică vârsta de pensionare la 70 de ani până în 2040. Astfel, Danemarca devine țara cu cea mai mare vârstă de pensionare din Europa.

Din anul 2006, Danemarca a legat vârsta oficială de pensionare de speranța de viață și a revizuit-o la fiecare cinci ani. În prezent, acesta este de 67 de ani, dar va crește la 68 de ani în 2030 și la 69 de ani în 2035. Vârsta de pensionare de 70 de ani se va aplica tuturor persoanelor născute după 31 decembrie 1970, scrie BBC, transmite Știri.md, cu referire la ipn.md.
În ultimele săptămâni, la Copenhaga au avut loc mai multe proteste susținute de sindicate împotriva creșterii vârstei de pensionare.
Vârstele de pensionare variază în Europa. Multe guverne au majorat vârsta de pensionare în ultimii ani pentru a reflecta o speranță de viață mai lungă și pentru a aborda deficitele bugetare. De exemplu, în Suedia, vârsta la care o persoană poate să solicite pensie este de 63 de ani. În Italia vârsta de pensionare este de 67 de ani, deși, ca și în cazul Danemarcei, aceasta este, la fel, supusă unor ajustări pe baza estimărilor speranței de viață și ar putea crește anul viitor.
Iar în Regatul Unit, persoanele născute între 6 octombrie 1954 și 5 aprilie 1960 încep să primească pensia la vârsta de 66 de ani. Însă pentru persoanele născute după această dată, vârsta de pensionare va crește treptat. În Franța, de asemenea, în anul 2023 a fost adoptată o lege care a ridicat vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.