main logo
294

Dăncilă va prezenta priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE

Premierul României Viorica Dăncilă va prezenta marţi după-amiază, în faţa Parlamentului European reunit în sesiune plenară la Strasbourg, priorităţile preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, cu accent pe coeziune şi valori comune, siguranţă şi consolidarea Europei ca actor global.

Dăncilă va prezenta prioritățile Președenției române a Consiliului UEDăncilă va prezenta priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE

Intervenţia şefului executivului român va începe la ora locală 15:00 (14:00 GMT) şi va fi precedată de o întrevedere a delegaţiei guvernamentale române cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, transmite Știri.md cu referire la Agerpres

La ora locală 17:00 (16:00 GMT) sunt prevăzute declaraţii comune de presă ale premierului român şi ale preşedintelui PE.

Priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului UE vor fi prezentate de premierul Viorica Dăncilă, marţi seară, şi în cadrul reuniunii grupului europarlamentar al Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D).

Delegaţia guvernamentală condusă de premierul român Viorica Dăncilă şi înalţi oficiali europeni vor participa, de la ora locală 19:00 (18:00 GMT), la vernisajul expoziţiei de fotografie cu tema "Tradiţii şi peisaje din România", organizată cu prilejul începerii Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării