main logo
461

Cuvântul mulţumesc este din ce în ce mai rar utilizat

Locuitorii din unele ţări, precum Marea Britanie, sunt renumiţi pentru bunele maniere, însă o nouă cercetare sugerează că este posibil să nu spunem "mulţumesc" la fel de des cum s-ar crede.

Cuvântul mulţumesc este din ce în ce mai rar utilizat

Oamenii de ştiinţă au dezvăluit că o disponibilitate "tacită" de a coopera cu ceilalţi, care se manifestă în societăţi din toată lumea, a făcut ca acest cuvânt simplu să devină excedentar, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

În conversaţiile de zi cu zi, au descoperit cercetătorii, "mulţumesc" a devenit un cuvânt de la sine înţeles a cărui verbalizare de multe ori nu se mai impune.

Studiul, publicat în jurnalul Royal Society Open Science, a analizat aproape o mie de fragmente de conversaţii informale desfăşurate între prieteni, membri de familie şi vecini în opt limbi diferite. În multe dintre aceste limbi, cuvintele de mulţumire au fost rostite doar o singură dată din 50 de ocazii.

''Descoperirea noastră indică o presupunere foarte răspândită potrivit căreia a spune 'mulţumesc' nu este un lucru necesar în contextul actual'', a declarat profesor Nick Enfield de la Universitatea din Sydney, autor principal al cercetării.

Limbile analizate în această cercetare se numără cha'palaa (Ecuador), engleza, italiana, lao (Laos), murrinhpatha (Australia de Nord), poloneza, rusa şi siwu (Ghana).

Potrivit analizei, vorbitorii de cha'palaa nu au spus niciodată 'mulţumesc' după ce o persoană a răspuns solicitărilor lor, la polul opus fiind vorbitorii de limba engleză care au fost cei mai politicoşi exprimându-şi recunoştinţa în una din şapte ocazii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării