main logo
493

Cutremur puternic în Filipine: Clădiri prăbușite, morți și răniți

Un seism cu magnitudinea de 6,3 a zguduit luni după-amiaza insula filipineză Luzon, cea mai mare şi mai populată din ţară, potrivit institutului american USGS, mai multe clădiri de birouri clătinându-se în principalul cartier de afaceri din capitala statului, Manila.

Cutremur puternic în Filipine: Clădiri prăbușite, morți și răniți

Cutremurul s-a produs la ora 17:11 locală (09:11 GMT), la o adâncime de 40 de kilometri, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.net.

Cinci persoane şi-au pierdut viaţa luni în urma prăbuşirii a două clădiri afectate de un cutremur puternic produs în nordul statului Filipine, care a condus la evacuarea a mii de persoane în centrul capitalei Manila.

Trei trupuri au fost scoase de sub dărâmături în oraşul Porac, la circa 100 de kilometri nord-vest de Manila, pe insula Luzon, în timp ce un copil şi bunica sa au murit în urma prăbuşirii unei clădiri în oraşul Lubao din apropiere, a declarat guvernatorul provinciei, Lilia Pineda, pentru televiziunea ABS-CBN.

Cel puţin 20 de persoane au fost rănite după prăbuşirea unei clădiri cu patru etaje, având un magazin la parter, în oraşul Porac din provincia Pampanga, a mai spus ea. Un număr nedeterminat de persoane sunt prinse sub dărâmături, a adăugat Lilia Pineda pentru televiziunea ANC din Manila, relatează Agerpres.

Ea a precizat că seismul a provocat o pană de electricitate care împiedică munca echipelor de salvare.

Filipine se află în regiunea activă seismic a ''Inelului de Foc al Pacificului'', o zonă în formă de potcoavă care mărgineşte Oceanul Pacific şi pe care se află numeroşi vulcani şi falii.

Seismul cu cel mai mare număr de victime din arhipelag s-a produs în 1976, provocând moartea a mii de persoane, până la 8.000, potrivit anumitor estimări.

Cutremur în Filipine

Cutremur în Filipine

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării