Cutremur puternic în Afganistan: 12 oameni au murit
Douăsprezece persoane au murit în urma unui cutremur resimțit în mai multe regiuni din Afganistan vineri seară, au anunțat sâmbătă Guvernul și Semiluna Roșie afgană într-un nou bilanț, informează AFP și Agerpres.
Foto: digi24.roCutremurul cu magnitudinea 5,8 s-a produs la ora locală 20:42 (16:12 GMT) în nord-estul Afganistanului, la o adâncime de 186,4 km, a indicat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.
Epicentrul a fost localizat de USGS la 35 de kilometri sud de Jorm, în provincia Badakhshan, dar cutremurul a fost resimțit în numeroase provincii din Afganistan, inclusiv în capitala Kabul, potrivit jurnaliștilor de la AFP.
„Conform primelor informații, din păcate, 12 persoane au murit și alte patru au fost rănite în urma acestui cutremur”, a anunțat purtătorul de cuvânt adjunct al Guvernului afgan, Hamdullah Fitrat, pe rețeaua socială X.
Acest bilanț a fost confirmat pentru AFP și de către purtătorul de cuvânt al Semilunii Roșii afgane, Abdul Qadeem Abrar, care a precizat că decesele au fost înregistrate în provincia Kabul.
Mai devreme în cursul zilei de sâmbătă, Ministerul afgan al Sănătății a precizat că „în zona Gosfand Dara, din provincia Kabul, opt membri ai unei familii au murit în urma cutremurului. Doar un copil de aproximativ doi ani a supraviețuit”. Rănit, acesta a fost internat în spital.
Afganistanul este frecvent afectat de cutremure, în special de-a lungul lanțului muntos Hindukuş, situat în apropierea punctului de joncțiune dintre plăcile tectonice eurasiatică și indiană.
În august 2025, un cutremur cu magnitudinea 6, cel mai devastator din istoria recentă a țării, a lovit provinciile estice Kunar, Laghman și Nangarhar, ucigând peste 2.200 de persoane și rănind aproape 4.000, potrivit autorităților talibane afgane.
În luna noiembrie a același an, un cutremur cu magnitudinea 6,3 a ucis cel puțin 27 de persoane în nordul țării.
În 2023, un cutremur puternic care s-a produs în Herat, un oraș din vestul țării, situat lângă granița cu Iranul, a ucis peste 1.500 de persoane.
Lipsa infrastructurii și a rețelelor de telecomunicații din regiunile montane ale Afganistanului a încetinit în trecut operațiunile de salvare.