main logo
1016

Cum vor arăta oamenii în viitor. Descoperirea cercetătorilor

În funcție de modificările genetice la care oamenii vor fi supuși, specia umană va suferi diferite modificări anatomice.

Cum vor arăta oamenii în viitor. Descoperirea cercetătorilor

În cazul topirii ghețarilor și ridicarea nivelului Oceanului Planetar, oamenii s-ar putea adapta, în mod firesc, la lumea acvatică, transmite Știri.md cu referire la Antena3.ro.

„Unele dintre aceste modificări ar putea veni mai degrabă ca o necesitate şi nu ca o modificare naturală”, a declarat cercetătorul Matthew Skinner, conform publicației britanice DailyMail.

Cel mai probabil, pentru a se adapta la mediul acvatic, oamenii vor avea degetele legate între ele cu o peliculă şi ochi asemănători felinelor, pentru a ne ajuta să vedem mai bine în spaţiul acvatic. 

Asemeni peștilor, oamenii se vor folosi de branhii artificiale pentru a respira în apă.

Dacă vom coloniza alte planete, oamenii se vor adapta unei gravitaţii mult mai mici, rezultând astfel dezvoltarea braţelor şi scurtarea picioarelor. 

Există șansa ca oamenii să-și piardă complet dantura, întrucât vor consuma numai mâncare lichidă, cu ajutorul paiului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării