main logo
635

Cum va fi afectată religia de primul preot robot budist din istorie

Japonezii au creat primul preot robot care predică budismul într-un templu budist vechi de 400 de ani.

Cum va fi afectată religia de primul preot robot budist din istorieFoto: GettyImages

Robotul, cu o înălțime de 1,95 metri, a fost botezat Mindar, este realizat după chipul și asemănarea zeiței budiste a milosteniei și e văzut drept o revoluție a felului în care oamenii se raportează la credință și religie, informează CNN.

Decizia „instalării” unui robot într-un templu budist rămâne una controversată, în condițiile în care există deja voci critice în Japonia care consideră inițiativa un „sacrilegiu” și care îl compară pe Mindar, preotul-android, cu „monstrul lui Frankenstein”, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Cu toate acestea, preoții budiști umani din templul Kodaiji, unde androidul a fost detașat, spun că se înțeleg bine cu acesta și că inițiativa este una de-a dreptul revoluționară pentru budismul, fondat de Siddhartha Gautama cu peste 2 500 de ani în urmă.

„Marea diferență dintre un preot uman și un preot robot este că noi, oamenii, vom muri”, a spus un preot budist. „Mindar poate interacționa cu o mulțime de persoane și poate stoca enorm de multă informație. „Va evolua la infinit”.

„Budismul nu e despre credința în Dumnezeu, ci despre a urma calea lui Buddha. Nu contează dacă el e reprezentat de o mașinărie, o bucată de metal sau un copac”, a precizat preotul.

Preotul android este programat să țină predici de 25 de minute și e capabil să își miște trunchiul, brațele și capul.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării