main logo
653

Cum se pregătește Italia pentru EURO 2020: Surprizele pregătite

După un an și jumătate de pandemie, Europa își face curaj și se pregătește de primul eveniment major.

Cum se pregătește Italia pentru EURO 2020: Surprizele pregătite

Este drept, condițiile sunt încă restrictive, pe continent: se joacă totuși cu public, ceea ce e un mare plus, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

Îngenuncheată de pandemie, Italia renaște, cu ocazia turneului final. Restricțiile majore au fost ridicate, populația simte din nou gustul normalității, iar fanii se pot bucură de partidele găzduite de Roma.

Meciul inaugural, Turcia-Italia, se joacă pe teren italian, iar febra pregătirilor a cuprins Cetatea Eternă.

Una dintre principalele atracții la Roma pe perioada Campionatului European de fotbal este ”footbal village” organizat aici in faimoasa Piazza del poppolo. 

Lucrările sunt pe ultima suta de metri pentru marea deschidere de vineri, dar, atenție, accesul va fi restricţionat din cauza pandemiei.

Doar un număr limitat de fani vor putea pătrunde în zona de distracţie.

În perimetrul bine delimitat și securizat se intră doar după controale amănunțite.

Cel mult două mii de oameni pot pătrunde în zona de distracție, jumătate în stânga, jumătate în dreapta.

Aici se vor ține concerte, iar fanii vor putea urmări partidele pe ecrane uriașe.

Între meciuri își pot demonstra chiar ei priceperea: câteva terenuri în miniatură așteaptă, cuminți, miuțele de moment.

La doi paşi de emblema cetăţenii eterne, Coloseumul, se amenajează ”fan zone”-ul unde suporterii vor putea veni să urmărească meciurile pe ecrane video uriaşe, ce vor fi instalate tot aici vineri dimineaţă.

Doar 1.600 de persoane vor primi acces, cu dovada vaccinării, a testelor negative sau cu documente care atestă că au trecut prin boală.

Și aşa, cei mai mulţi localnici savurează momentul, un simbol al revenirii la normalitate.

O competiție amplă, așa cum este EURO 2020, se poate dovedi provocatoare pentru fotbaliști, la un an și jumătate de la debutul pandemiei.

Jucătorii sunt la capătul unui sezon în care publicul a lipsit din tribune, iar primele luni de competiție au fost marcate de infectările cu SARS-CoV-2.

Infernală este și sarcina organizării turneului. Mai ales într-un stat precum Italia, care a plătit tribut aproape 130 de mii de vieți de la începutul lui 2020.

Pe Daniele Frongia, comisar extraordinar al Romei pentru EURO 2020 l-am găsit pe teren, printre muncitori.

Daniele Frongia: “A fost foarte dificil. Am început treabă acum patru ani. Suntem gata să găzduim partidele din grupă, dar și pe fanii din toată lumea.”

Roma revine încet-încet la viaţă şi turiştii încep să reapară timid.

Cu toate acestea, capitala Italiei se află încă în zona galbenă a infecţiilor, prin urmare mai multe restricţii sunt încă în vigoare.

De la ora 22, Turcia și Italia se întânesc pe Stadio Olimpico.

Arena va fi ocupată doar pe sfert - în jur de 16 mii de oameni vor putea lua loc în tribună, din motive de siguranță sanitară.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării