main logo
974

Cum arată provincia turcă Hatay la aproape 40 de zile de la cutremure

Ziua de 6 februarie 2023 le va rămâne turcilor pentru totdeauna întipărită în minte. Atunci, două cutremure, unul de 7,8 grade şi celălalt de 7,5 grade, au devastat mai multe zone din țara lor.

Cum arată provincia turcă Hatay la aproape 40 de zile de la cutremure

Peste 48.000 de oameni au murit, iar cel puțin 115.000 au fost răniți. De asemenea, 50.000 de clădiri au fost distruse, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

Cea mai afectată provincie a fost Hatay. Acolo a mers, recent, Gheorghe Ignat, fost campion al României de opt ori și multiplu campion internațional la lupte greco-romane.

Poreclit "Ursul carpatin", fostul sportiv, care conduce o asociație umanitară în Suceava, a dus ajutoare în Antakya, unul dintre orașele grav afectate de cele două cutremure.

Cu această ocazie, Gheorghe Ignat a postat pe Facebook un videoclip în care le-a arătat oamenilor drama prin care trece poporul turc.

La aproape 40 de zile de la producerea seismelor, în Antakya situația nu arată deloc bine. Orașul, devenit în mare parte o ruină, este plin de mormane de moloz, iar aerul este greu de respirat.

"Miros greu de trupuri în descompunere Necaz mare.. Fără cuvinte!", așa a descris "Ursul carpatin" ceea ce a găsit în Turcia.

"Să se îndure Dumnezeu de noi! Să se îndure Dumnezeu de oamenii ăștia! Atât de multe corpuri umane sub dărâmăturile astea... Nu au mai reușit să fie recuperate. Doamne, ai milă!", a spus Gheorghe Ignat.

"Ursul carpatin", trup și suflet alături de poporul ucrainean

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, Gheorghe Ignat s-a numărat printre românii care le-au întins o mână de ajutor vecinilor de la nord.

Împreună cu voluntarii de la Fight for Freedom, asociația umanitară pe care o conduce, "Ursul carpatin" a mers periodic în Ucraina cu ajutoare. 

Cu sprijinul fostului sportiv, în această țară au ajuns tone de alimente, apă potabilă, paturi, saltele și pături.

Mai mult, femei și copii din Ucraina și-au găsit adăpost în locațiile pe care Fight for Freedom le deține în județul Suceava.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării