main logo
2188

Cum a ajuns un elicopter rusesc în România, fără să fie văzut de radar

Misterul în cazul pilotului de 48 de ani din Belarus găsit mort joi într-o zonă extrem de izolată din Maramureş începe să se risipească.

Cum a ajuns un elicopter rusesc în România, fără să fie văzut de radar

Autorităţile au reuşit să-l identifice pe bărbat: victima era dată dispărută în ţara natală de mai bine de două luni. Epava elicopterului este analizată de experţi, pentru lămurirea tuturor detaliilor, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Un cioban a făcut cumplită descoperire într-o pădure aflată lângă comună Săpânța. Omul a dat imediat alarma, iar autorităţile s-au grăbit să ajungă în zona greu accesibilă, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Gheorghe Stan, primar Săpânța: „Un cioban ne-a înştiinţat că se află un om decedat şi după ce am ajuns la faţa locului am descoperit un elicopter. E o distanţă de 14 kilometri şi în 40 de minute am fost acolo.”

Alexandru Ilieș, medic SAJ Maramureș: „S-a intervenit cu un echipaj al Serviciului de Ambulanţă. Zona e mai izolată, mai greu accesibilă, din păcate persoană era în stare de puterfactie şi se pare că incidentul s-a petrecut cu câteva zile înainte.”

Oamenii legii au găsit în carlingă un act de identitate. Şi, potrivit lor, pilotul ar fi un bărbat în vârstă de 48 de ani din Belarus, dat dispărut de mai bine de două luni în țara lui.

Surse din rândul anchetatorilor spun că elicopterul ar fi zburat la mai puţin de o sută de metri altitudine şi ar fi lovit copacii, iar acest lucru ar fi dus la producerea accidentului.

Florina Meteș, purtător de cuvânt IPJ Maramureș: „S-a întocmit un dosar penal şi se desfăşoară cercetări sub coordonarea procurorului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.”

Potrivit unor surse apropiate anchetei, elicopterul ar fi de producţie rusească şi ar fi intrat ilegal în spaţiul aerian românesc. Aceleaşi surse susţin că există suspiciunea ca aparatul de zbor era folosit pentru contrabandă cu ţigări.

Un singur lucru trebuie să stabilească anchetatorii. Ce cauta cetăţeanul străin cu aparatul de zbor pe teritoriul României. Cel mai probabil, spun surse din anchetă, acesta a reuşit să păcălească aparatele radar ale frontierei zburând la o altitudine foarte joasă, posibil acesta este şi motivul pentru care s-a izbit cu aparatul de zbor de crengile copacilor şi aşa s-a prăbuşit.

Sunt doar supoziţii până la această oră, însă cazul a fost preluat de procurorii de la Curtea de Apel din Cluj, care vineri împreună cu poliţişti şi alţi anchetatori s-au întors la faţa locului pentru a ridica şi alte probe. În plus, ancheta trebuie să lămurească şi dacă într-adevăr bărbatul a pilotat avionul şi nu a fost doar pasager.

Este luată în calcul şi varianta ca aparatul de zbor să fi fost pilotat de altcineva, care după accident a fugit. Elicopterul s-a prăbuşit în urmă cu aproximativ două săptămâni pe teritoriul ţării noastre, susţin specialiştii care au analizat şi starea victimei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării