Comunicați țării o știre importantă!×
1
  • 0
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
1
  • 0
  • 0
  • 1
  • 0
  • 0
1
408

Cu cât se vând resturile mașinii cu care Prințul Philip s-a răsturnat pe șosea

Resturi din mașina condusă de Prințul Philip al Marii Britanii, implicată într-un grav accident rutier săptămâna trecută, au fost scoase la licitație pe eBay.

Utilizatorul morbius777 susține că resturile scoase la licitație provin de la accidentul în care a fost implicat Ducele de Edinburgh și precizează că acestea ar putea avea pe ele chiar urme ale ADN-ului Prințului Philip, în caz că cineva „vrea să îl cloneze”, transmite Știri.md cu referire la Digi24.

Banii strânși din licitație, mai spune utilizatorul, ar urma să ajungă la Cancer Research UK. Până acum au fost depuse 139 de oferte, iar prețul pentru resturile mașinii a urcat până la 65.900 de lire sterline.

„Aceste lucruri nu sunt furate, ci au fost lăsate pe marginea drumului prea mult timp. Sunt uimit că nu au curățat locul accidentului imediat. Așa că, la fel ca orice oportunist, eu le-am adunat. Nu există niciun câștig financiar pentru mine, toți banii merg spre scopuri caritabile. Pentru mine este distractiv, iar de suma strânsă va beneficia Cancer Research UK”, mai susține utilizatorul de pe eBay.

Prințul Philip, în vârstă de 97 de ani, a scăpat teafăr din accidentul produs pe A149, când mașina lui, un Land Rover Freelander, s-a răsturnat pe șosea, după ce a lovit un alt autoturism.

Un băiețel în vârstă de doar 9 luni din autoturismul lovit a scăpat teafăr. La volanul mașinii lovite de Prințul Philip se afla o șoferiță în vârstă de 28 de ani, care a scăpat doar cu câteva tăieturi, iar o altă pasageră și-a fracturat încheietura.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter
Ați găsit greșeală?
Vă rugăm să ne anunțați!×
Citește și
article image
Un mire a supraviețuit ca prin minune în urma unui accident teribil
1
597
article image
Accident violent în Capitală: Un Mercedes a intrat în 3 mașini parcate
1
517