main logo
303

Criza din Venezuela a contribuit la creşterea cererilor de azil în UE

Numărul de noi solicitanţi de azil în Uniunea Europeană a crescut cu aproximativ 15% faţă de intervalul ianuarie-aprilie, anul trecut, în parte din cauza crizei din Venezuela.

Criza din Venezuela a contribuit la creşterea cererilor de azil în UEFoto: adevarul.ro

În primele patru luni ale acestui an au fost înregistrate în jur de 206.500 de noi cereri de azil, comparativ cu 179.000 anul anterior, potrivit unor noi cifre publicate pe site-ul web al Biroului European de Sprijin pentru Azil (EASO), transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

Numărul de solicitanţi de azil din ţări ai căror cetăţeni nu au nevoie de viză de călătorie în spaţiul Schengen a crescut, printre aceste ţări fiind Venezuela, Columbia, Albania şi Georgia.

Potrivit unui raport al Funke Media Group, numărul de cetăţeni din Venezuela care au solicitat azil pentru prima dată a crescut cu 121% în primele patru luni ale acestui an, ajungând la 14.257.

Numărul sirienilor care au solicitat azil pentru prima dată a scăzut însă cu 8%, ajungând la 20.392, în timp ce din Afganistan au fost 14.042 de solicitări, cu 36% mai multe decât în perioada similară a anului trecut.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării