main logo
469

Coronavirus în România: Boala se răspândește mai încet

Cu 823 de cazuri noi de Covid 19 înregistrate luni, e drept la un număr mic de teste, avem și prima veste bună importantă din această vară.

Coronavirus în România: Boala se răspândește mai încetFoto: jurnal.md

A scăzut numărul persoanelor care se infectează de la un pacient confirmat. Cu alte cuvinte, boala se răspândește mai încet, de când au fost impuse noile norme de izolare și carantină, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Dacă se păstrează această tendință, în trei săptămâni am putea asista la scăderea a numărul de cazuri înregistrate zilnic. Din păcate, în weekend au fost răpuși de boală 53 de români, printre care și fostul senator Dan Tătaru.

Acesta a deţinut şi două mandate de secretar de stat la Ministerul Apărării Naţionale. Acesta a murit la doar 51 de ani. Fostul senator s-a internat săptămâna trecută la Spitalul din Moinești, Bacău, cu simptome de răceală.

 A fost confirmat cu COVID-19, iar starea lui s-a degradat. Medicii au vrut să-l transfere cu elicopterul în Bucureşti, la Spitalul Militar de la Institutului “Ana Aslan”, dar pacientul a intrat în stop cardio-respirator.

Cu 823 de cazuri noi, din 8.045 de teste, avem o rată de infectare de 10%. 

Deşi e un procent mare, specialiştii spun că a scăzut numărul persoanelor care se infectează de la un singur pacient confirmat. Dacă acest număr este peste 1, epidemia se afla în creştere, dacă scade, epidemia urmează aceeaşi tendinţă.

Numărul persoanelor care se infectează de la un singur pacient confirmat se calculează pe ultimele 5 zile, pentru că se ia în calcul perioada de incubaţie a bolii. 

Scăderea numărului celor care se infectează de la un bolnav are cel puţin o explicaţie. Pe 21 iulie, a intrat în vigoare legea carantinarii şi izolării. Cu alte cuvinte, oamenii din jurul unui bolnav au putut fi la rândul lor izolaţi şi nu au mai transmis boala.

Pe 22 iulie, în România erau doar 549 de persoane în izolare sau carantină. Acum sunt peste 27.000 în această situaţie.

Situaţia bună de azi poate fi la fel şi în urmatoarele săptămâni. Totul stă în mâinile noastre, dacă sunt curate, şi în măştile de protecţie, dacă sunt purtate corect. De asemenea, în posibilitate de a ne adapta. De exemplu, e bine să purtăm masca dacă ne aflam pe o stradă aglomerată, altfel ne putem îmbolnăvi.

Situaţia rămâne gravă şi în secţiile de terapie intensivă, unde sunt acum 419 pacienţi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării