main logo
878

Copil de un an, în stare gravă după ce s-a opărit cu apă fiartă. Greșeala făcută de mamă

Suferinţă greu de descris pentru un copil de numai un an, din Botoşani, România, care a ajuns în stare gravă la spital, opărit cu apă clocotită.

Copil de un an, în stare gravă după ce s-a opărit cu apă fiartă

Mama lui spune că l-a scăpat o clipă din ochi şi, din greşeală, pusese vasul cu apă fierbinte chiar lângă băieţel. De la secţia de pediatrie din oraş, cel mic a fost transferat la Iaşi.

Medicii au aflat de la mama bebeluşului că femeia a pus un ibric cu apă pe aragaz, pentru a o încălzi, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

În timp ce ea trebăluia prin casă, băieţelul de un an a ajuns în apropiere şi a atins recipientul, iar apa clocotită s-a vărsat pe el.

Speriată de ţipete, femeia i-a acordat primul ajutor, iar apoi a sunat la 112. 

La faţa locului a ajuns o ambulanţă, iar cadrele medicale au stabilit că cel mic a suferit arsuri de gradul I şi II pe aproximativ 20% din corp. 

Medicii de la Iaşi vor decide acum dacă se impun operaţii de refacere a pielii afectate, pe piept şi pe mâini.

Poliţiştii şi reprezentanţii Protecţiei Copilului au deschis anchete pentru a stabili dacă este vorba de un accident sau de o neglijenţă din partea mamei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării