main logo
377

Consiliul de Securitate al ONU aprobă noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, anunţă SUA

Nikki Haley, ambasadorul Statelor Unite la ONU, a declarat, vineri, că Washingtonul a obţinut sprijinul Consiliului de Securitate al ONU pentru un nou pachet de sancţiuni împotriva Coreei de Nord, informează site-ul agenţiei Associated Press.

ONU aprobă noi sancţiuni împotriva Coreei de NordConsiliul de Securitate al ONU aprobă noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, anunţă SUA.

Astfel, 27 de nave, 21 de companii şi un om de afaceri vor intra sub incidenţa noului pachet de sancţiuni susţinut în unanimitate de către Consiliul de Securitate al ONU, a anunţat Haley, scrie mediafax.ro.

Ambasadorul SUA la ONU a precizat că noul pachet de sancţiuni, adoptat la cererea Statelor Unite, este cel mai mare aprobat până acum de ONU împotriva regimului de la Phenian.

Noile măsuri punitive vizează entităţile care au ajutat Coreea de Nord să ocolească sancţiunile impuse de către comunitatea internaţională în urma repetatelor teste balistice şi nucleare efectuate de regimul de la Phenian.

Haley a adăugat că noile sancţiuni scot în evidenţă unitatea comunităţii internaţionale privind menţinerea ”presiunii maxime” asupra Phenianului.

Noile sancţiuni impuse de ONU vin în contextul detensionării crizei din Peninsula Coreea şi în contextul în care liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, urmează să se întâlnească cu Donald Trump şi Moon Jae-in.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării