main logo
2306

Conservatorul Friedrich Merz a devenit noul cancelar al Germaniei

Conservatorul Friedrich Merz a fost ales cancelar al Germaniei din a doua încercare de vot în legislativ. Membrii bundestagului i-au acordat lui Merz 325 de voturi.

Conservatorul Friedrich Merz a devenit noul cancelar al GermanieiImagine simbol

Friedrich Merz a eșuat votul în prima parte a zilei, obținând doar 310 de voturi, cu șase mai puține decât numărul necesar de 316. Alegerea sa vine în evitarea unei crize constituționale, transmite Știri.md cu referire la ipn.md.

Bundestag are în total 630 de membri, iar 328 de aleși fac parte din coaliția formată din Uniunea Creștin Democrată, Uniunea Creștin-Socială și Partidul Social-Democrat.

Partidele conservatoare CDU-CSU au obținut 28,5% în alegeri federale, făcând ulterior coaliție cu formațiunea social-democrată, care a acumulat 16,4%.

Fostul cancelar german, social-democratul Olaf Scholz, a preluat funcția pe 8 decembrie 2021, succedând-o pe Angela Merkel. Scholz a pierdut fotoliul după ce Bundestagul a respins votul de încredere pentru guvernul condus de el și astfel s-a deschis calea spre alegeri federale anticipate.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării