Confruntările dintre Cambodgia și Thailanda s-au soldat cu 33 de morți
Luptele de la frontieră dintre Cambodgia și Thailanda s-au soldat cu 33 de morți de ambele părți ale graniței, potrivit ultimelor cifre disponibile sâmbătă, Phnom Penh cerând vecinului său o „încetare imediată a focului”, relatează AFP.

Conflictul de frontieră de lungă durată a degenerat joi în confruntări care au implicat avioane de luptă, tancuri, trupe terestre și focuri de artilerie - un nivel de violență care nu a mai fost înregistrat din 2011, ceea ce a determinat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, transmite Știri.md cu referire la news.ro.
Sâmbătă, Ministerul Apărării din Cambodgia a anunțat că 13 persoane au fost ucise și 71 rănite de partea cambodgiană.
Armata thailandeză a declarat că cinci soldați au fost uciși vineri, ridicând bilanțul victimelor de partea thailandeză la 20 (14 civili și șase soldați).
În total, bilanțul victimelor îl depășește acum pe cel al precedentei serii de confruntări majore de la frontiera dintre cele două țări, soldate cu 28 de morți între 2008 și 2011.
Ambele părți au raportat ciocniri în jurul orei 05:00 (22:00 GMT vineri). Phnom Penh a acuzat forțele thailandeze că au tras „cinci proiectile de artilerie grea” în mai multe locuri din provincia Pursat, care se învecinează cu Thailanda.
Sâmbătă, jurnaliștii AFP din orașul cambodgian Samraong, în apropiere de creasta de dealuri acoperite de copaci care marchează granița, au auzit focuri de artilerie.
Un sătean thailandez contactat telefonic în timp ce se afla într-un adăpost din provincia Sisaket, la aproximativ 10 km de frontieră, a declarat, de asemenea, că a auzit focuri de artilerie.
„Vreau doar ca acest lucru să se termine cât mai curând posibil”, a declarat Sutian Phiewchan pentru AFP.
Confruntările au forțat peste 138 000 de persoane să evacueze regiunile thailandeze adiacente frontierei, în timp ce în Cambodgia peste 35 000 de persoane au trebuit să își părăsească locuințele.
Vineri, la sfârșitul reuniunii cu ușile închise a Consiliului de Securitate al ONU de la New York, ambasadorul Cambodgiei la ONU, Chhea Keo, a declarat că țara sa dorește o încetare a focului.
„Cambodgia a solicitat o încetare imediată și necondiționată a focului și, de asemenea, am solicitat o soluționare pașnică a conflictului”, a declarat el.
Ministrul thailandez de externe, Maris Sangiamposa, a declarat sâmbătă că Cambodgia trebuie să dea dovadă de „sinceritate reală pentru a pune capăt conflictului”.
„Îndemn Cambodgia să înceteze să încalce suveranitatea thailandeză” și să se întoarcă la „dialogul bipartizan”, a declarat ministrul.
Vineri, înainte de desfășurarea reuniunii ONU, Thailanda declarase că lasă ușa deschisă negocierilor, cu Malaysia ca posibil intermediar.
Malaysia prezidează în prezent Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est (Asean), din care Thailanda și Cambodgia sunt membre.
Ambele părți se acuză reciproc că au deschis focul primele. Thailanda susține că Cambodgia a vizat infrastructura civilă, inclusiv un spital și o benzinărie, afirmație pe care Phnom Penh a negat-o.
Cambodgia acuză forțele thailandeze de utilizarea munițiilor cu dispersie.
Fostul prim-ministru thailandez Thaksin Shinawatra, o figură influentă în regat, a vizitat sâmbătă mai multe adăposturi pentru a se întâlni cu persoanele evacuate.
„Armata trebuie să își încheie operațiunile înainte ca orice dialog să poată avea loc”, a declarat Thaksin.
Aceste lupte reprezintă o escaladare majoră a conflictului dintre Cambodgia și Thailanda cu privire la frontiera lor comună de 800 de kilometri. Cei doi vecini contestă demarcarea acesteia, definită pe vremea Indochinei franceze.
O hotărâre a Curții Internaționale de Justiție a Organizației Națiunilor Unite din 2013 a soluționat problema pentru mai mult de un deceniu, dar criza actuală a izbucnit în mai, când un soldat cambodgian a fost ucis într-un schimb de focuri nocturn în așa-numita zonă a Triunghiului de smarald.
Relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat și mai mult luna trecută, când fostul prim-ministru cambodgian Hun Sen a divulgat o înregistrare a unei convorbiri telefonice cu prim-ministrul thailandez de la acea vreme, Paetongtarn Shinawatra, despre disputa de frontieră.
Această scurgere de informații a provocat o criză politică în Thailanda. Cuvintele politicienei, care este și fiica lui Thaksin, au fost interpretate ca o dezaprobare a generalilor din Bangkok și au dus la suspendarea sa de către Curtea Constituțională.