Conferința ONU privind statul palestinian a fost reprogramată
Conferința internațională privind viitorul statului palestinian, programată să aibă loc în iunie la ONU din New York, este acum programată pentru 28 și 29 iulie, au declarat vineri pentru AFP surse diplomatice.

Conferința privind problema palestiniană și soluția cu două state, israelian și palestinian, convocată de Adunarea Generală a ONU, urma să aibă loc în iunie, dar a fost amânată în ultimul moment din cauza războiului dintre Israel și Iran, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.
Aceasta a fost reprogramată pentru 28 și 29 iulie, au declarat surse diplomatice pentru AFP, care nu au putut oferi mai multe detalii despre program și nivelul de participare, în timp ce în iunie erau așteptați să participe șefi de stat și de guvern.
Conferința este coprezidată de Franța și Arabia Saudită.
Președintele francez Emmanuel Macron a lansat joi un apel la recunoașterea comună a statului Palestina de către Franța și Regatul Unit, premierul britanic Keir Starmer pledând pentru a se pune 'accentul' pe obținerea unui armistițiu în Fâșia Gaza.