CNN: Operaţiunea israeliană în Iran se desfăşoară cu aprobarea SUA
Operaţiunea Israelului împotriva Iranului este de aşteptat să dureze „săptămâni, nu zile” şi avansează cu aprobarea implicită a SUA, potrivit oficialilor de la Casa Albă şi israelieni.

Administraţia preşedintelui american Donald Trump nu a criticat termenul de câteva săptămâni în discuţiile private, a declarat un oficial israelian pentru CNN, transmite Știri.md cu referire la news.ro.
Un oficial de la Casa Albă a declarat că administraţia a fost conştientă şi implicit a sprijinit planurile Israelului. Când a fost întrebat despre cât timp ar putea continua conflictul, oficialul a spus că depinde de răspunsul Iranului.
„Administraţia Trump crede cu tărie că acest lucru poate fi rezolvat prin continuarea negocierilor cu SUA”, a declarat oficialul, adăugând că SUA nu avea de gând să îndrume Israelul să facă altceva decât să se apere.