main logo
506

Cinema-ul palestinian va avea în premieră un pavilion la Cannes

Palestinienii vor avea pentru prima dată un pavilion de reprezentare oficială la Festivalul de la Cannes, o şansă de promovare pentru cinema-ul palestinian, relatează vineri AFP.

Cinema-ul palestinian va avea în premieră un pavilion la CannesCinema-ul palestinian va avea în premieră un pavilion la Cannes.

Filmele palestiniene au fost deja prezente în mai multe rânduri la marea sărbătoare a cinema-ului, care începe pe 8 mai, dar este pentru prima dată când cineaştii palestinieni vor dispune de un pavilion, transmite Agerpres.

"Palestina are aproape în fiecare an un film selecţionat la Cannes dar până acum nu am avut o reprezentare oficială", a explicat cineastul Mohanad Yaqoubi, unul dintre cofondatorii Palestine Film Institute.

"Este foarte important să ai un organism care încearcă să reprezinte cinema-ul palestinian şi să stabilească contacte", a adăugat el. Pavilionul este în mare parte finanţat de Ministerul palestinian al Culturii, care nu a dorit să furnizeze detalii privind sumele investite.

Lina Bokhary, şefă a departamentului de cinema al ministerului, a explicat că această decizie face parte dintr-o politică mai amplă vizând promovarea cinema-ului palestinian.

"Cannes este important pentru că este o placă turnantă, poarta de intrare a întregii Europei, care este o mare piaţă pentru filmele palestiniene", a spus ea.

Ea a subliniat că în pofida faptului că industria cinematografică palestiniană este limitată, un anumit număr de filme au fost aclamate de critică în ultimii ani.

În 2017, filmul palestinian "Ghost Hunting", despre experienţa traumatizantă din închisorile israeliene, a câştigat premiul pentru cel mai bun film documentar la Festivalul internaţional de film de la Berlin.

În 2002, filmul "Divine Intervention", al lui Elia Suleiman, a obţinut premiul juriului la Festivalul de la Cannes.

"Schimbarea opiniei din Occident asupra palestinienilor este lupta noastră, mai degrabă decât să facem filme pentru divertisment sau box-office", a explicat Mohanad Yaqoubi.

"Fiecare film este realizat pentru a schimba opiniile în ţările occidentale şi a combate prejudecăţile împotriva palestinienilor", a adăugat el.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării