main logo
801

Cine sunt bărbaţii arestaţi cu 60 de kilograme de cocaină în Muntenegru

Trei persoane, dintre care doi membri ai armatei muntenegrene, au fost arestate în urma capturării a peste 60 de kilograme de cocaină pe o navă a Marinei naţionale a Muntenegrului, au anunţat luni autorităţile de la Podgorica, potrivit AFP, potrivit agerpres.ro.

Cine sunt bărbaţii arestaţi cu 60 de kilograme de cocaină în Muntenegru

Poliţia caută încă două persoane care au fugit, a precizat procurorul Saşa Cadjenovic, însărcinat cu acest dosar, într-o conferinţă de presă organizată la Ministerul Apărării muntenegrean, transmite Ştiri.md cu referire la stiripesurse.ro.

Nava Jadran urma să plece vineri într-o croazieră de instruire cu elevi ai Şcolii superioare maritime de la Kotor (port la Marea Adriatică), în direcţia Greciei şi Turciei.

O operaţiune a forţelor de ordine muntenegrene a permis confiscarea a ''cel puţin 60 de kilograme de cocaină de mare puritate, de peste 80%'', a explicat Cadjenovic.

Potrivit acestuia, cocaina avea ca destinaţie Turcia, unde suspecţii urmau să se îmbarce pe o navă ce transporta heroină către Muntenegru.

''În armată nu îşi au locul indivizi nedemni'' să poarte uniforma militară, a afirmat la rândul său un reprezentant al armatei muntenegrene, colonelul Aleksandar Pantovic, în aceeaşi conferinţă de presă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării