main logo
488

Cine e oficialul din Rusia care ar putea deveni șef la Interpol

Kremlinul şi-a exprimat luni dorinţa ca rusul Aleksandr Prokopciuk să fie ales preşedinte al Interpol la cea de-a 87-a Adunare Generală care va avea loc miercuri în Dubai şi la care ţările membre urmează să-l numească pe înlocuitorul chinezului Meng Hongwei, arestat la sfârşitul lui septembrie în Beijing, informează EFE.

Cine e oficialul din Rusia care ar putea deveni șef la Interpol

''Bineînţeles, susţinem candidatul rus şi dorim ca el să câştige aceste alegeri'', miercuri, în adunarea Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală, a declarat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Agepres, transmite Știri.md.

Prokopciuk, care va concura pentru acest post cu vicepreşedintele Comitetului Executiv al Interpol, sud-coreeanul Kim Jong Yang, este în prezent vicepreşedinte al agenţiei internaţionale şi răspunde de Biroul Naţional al organizaţiei pentru Rusia.

Kim Jong Yang a fost desemnat preşedinte interimar al Interpol începând cu data de 7 octombrie, înlocuindu-l pe Meng, care a dispărut la 25 septembrie, după ce luase un avion cu destinaţia China. După câteva zile de tăcere, Comisia Centrală pentru Inspecţia Disciplinară din China - organismul anticorupţie al acestei ţări - a confirmat detenţia lui Meng.

La 7 octombrie, Interpol a primit scrisoarea de demisie a lui Meng şi un comunicat de la Beijing prin care Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală era informată că Meng nu va mai fi delegat al Chinei în acest organism.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării