Cine ajută Rusia să își crească producția de drone cu care atacă Ucraina
Rusia continuă să crească producția de drone cu rază lungă de acțiune, în parte datorită sprijinului din partea Republicii Populare Chineze. Potrivit Ukrinform, acest lucru este menționat într-un raport al ISW.

Experții notează că Rusia și-a crescut semnificativ producția internă de drone de tip Shahed, inclusiv dronele Geran, Harpy și Gerbera, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Rusia produce în principal drone de tip Shahed în zona economică specială Alabuga din Republica Tatarstan și a deschis recent o nouă linie de producție pentru drone Shahed la Uzina Electromecanică Izhevsk, unde țara produce deja drone Harpy (analogii Shahed cu componente chinezești).
Raportul menționează că Rusia a făcut recent investiții semnificative în dezvoltarea fabricii de drone din Alabuga, sprijinind infrastructura fabricii și angajând femei, copii și străini pentru a lucra în întreprindere.
„Rusia se bazează din ce în ce mai mult pe China pentru furnizarea de componente pentru drone și, fără aceste componente, nu va putea menține ritmul și volumul de producție al dronelor de tip Shahed”, consideră analiștii ISW.
Forță de muncă din străinătate
Institutul a atras atenția și asupra unei investigații recente efectuate de organizația ucraineană Frontelligence Insight, care a arătat că numai Alabuga depinde de China pentru cel puțin 41 de componente necesare producției dronelor sale de atac cu rază lungă de acțiune, inclusiv motoare, componente electronice și mecanice.
În plus, Rusia a deschis un centru logistic special în Alabuga pentru a primi și procesa trenuri de marfă direct din China, probabil pentru a optimiza livrarea pieselor chinezești pentru producția de drone în zona economică specială.
Conform informațiilor furnizate de Ukrinform, Rusia recrutează masiv tinere din Africa de Sud pentru o fabrică care produce drone de atac, ceea ce a obligat guvernul acestei țări să reacționeze public și să-și avertizeze cetățenii cu privire la pericol.