main logo
519

Christine Lagarde şi-a prezentat demisia din fruntea FMI

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, a anunţat marţi că şi-a depus demisia de la conducerea instituţiei financiare, în urma nominalizării la preşedinţia Băncii Centrale Europene (BCE), transmit Reuters şi CNBC.

Christine Lagarde şi-a prezentat demisia din fruntea FMI

Decizia va intra în vigoare începând cu 12 septembrie, a precizat, într-un comunicat, Christine Lagarde, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

Anunţul dă posibilitatea FMI de a-şi alege viitorul lider.

În 5 iulie 2011, Christine Lagarde a devenit prima femeie care deţine funcţia de director general al Fondului Monetar Internaţional, iar în 2016 a obţinut al doilea mandat de cinci ani la conducerea FMI. Al doilea mandat urma să se încheie la sfârşitul lunii iulie 2021.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM a fost numit un american, iar europenii au desemnat persoana de la şefia Fondului Monetar Internaţional.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării