China impune restricții principalelor sale rafinării din cauza războiului din Golf
Guvernul chinez le-a spus principalelor companii locale de rafinare să suspende exporturile de motorină și benzină, deoarece escaladarea conflictului din Golful Persic perturbă sosirea țițeiului dintr-una dintre cele mai mari regiuni producătoare din lume, transmite Bloomberg.
Foto: digi24.roOficialii din cadrul Comisiei Naționale pentru Dezvoltare și Reformă (NDRC), cel mai important organism de planificare economică din China, s-au întâlnit cu directorii companiilor de rafinare și le-au transmis verbal să suspende imediat exporturile de produse rafinate, potrivit unor surse din apropierea acestui dosar care au dorit să își păstreze anonimatul, transmite Știri.md cu referire șa digi24.ro.
Companiilor de rafinare li s-a spus să înceteze să semneze noi contracte și să negocieze anularea transporturilor deja convenite, au precizat sursele. S-a făcut o excepție pentru combustibilul pentru avioane și combustibilul pentru nave aflat în depozite precum și pentru livrările către Hong Kong și Macao, au adăugat sursele.
Companiile de stat PetroChina Co, Sinopec, CNOOC Ltd, Sinochem Group precum și compania privată Zhejiang Petrochemical Co nu obțin în mod frecvent cote de export de combustibil de la Guvernul din Beijing. Niciuna dintre cele cinci firme nu a răspuns la solicitările de comentarii făcute de Bloomberg.
China are mari capacități de rafinare a petrolului, dar o mare parte din producția sa este orientată pentru a servi cererea internă, ceea ce înseamnă că nu este un furnizor important pe piața externă. În Asia, se clasează pe locul trei la exporturile maritime, după Coreea de Sud și Singapore. Cu toate acestea, restricțiile luate de Beijing reflectă eforturile din întreaga regiune dependentă de importuri pentru a da prioritate nevoilor interne, pe măsură ce criza din Orientul Mijlociu se extinde.
În condițiile în care din Golful Persic nu a mai ieșit petrol sau combustibil de la începutul atacurilor americane și israeliene din weekend, rafinăriile din Japonia și până în Indonezia și India au început să reducă producția și să suspende exporturile.
În ultimii ani, China a încercat să-și diversifice aprovizionarea cu hidrocarburi, dar încă primește aproape jumătate din importurile sale de petrol din Golf, inclusiv aproape toate exporturile de petrol ale Iranului.