main logo
413

China îl critică pe noul președinte ceh: A discutat cu șefa Taiwanului

Ministerul de Externe din China a condamnat marţi faptul că noul preşedinte ceh, Petr Pavel, a discutat la telefon cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-Wen, acuzându-l pe Pavel că nu-şi respectă cuvântul dat şi că-i lipseşte credibilitatea.

China îl critică pe noul președinte ceh: A discutat cu șefa Taiwanului

Tsai Ing-Wen a avut o convorbire telefonică cu Pavel luni, o reuşită diplomatică pentru insula revendicată de China, care nu are relaţii oficiale cu Praga, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Purtătoarea de cuvânt a MAE chinez, Mao Ning, a declarat în cadrul conferinţei de presă cotidiene că Beijingul şi-a exprimat puternica nemulţumire faţă de această convorbire telefonică şi a transmis acest lucru părţii cehe.

Mao Ning a pus sub semnul întrebării şi credibilitatea lui Pavel pentru ceea ce ea a descris drept o schimbare a poziţiei sale că pretenţiile Beijingului asupra insulei care se autoguvernează ar trebui respectate.

Petr Pavel s-a angajat luni să întărească legăturile ţării sale cu Taiwanul, după o discuţie la telefon cu preşedinta şi cu ministrul Afacerilor Externe din insulă.

Preşedinta Tsai Ing-wen l-a felicitat pe Petr Pavel pentru victoria sa în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de sâmbătă în faţa miliardarului populist Andrej Babis.

"I-am mulţumit pentru felicitări şi am asigurat-o că Taiwanul şi Republica Cehă împart (aceleaşi) valori de libertate, democraţie şi drepturile omului", a scris preşedintele ceh pe Twitter.

"Am convenit să ne consolidăm parteneriatul", a adăugat fostul general, care a prezidat Comitetul Militar al NATO din 2015 până în 2018.

"Mi-am exprimat de asemenea speranţa de a avea ocazia să mă întâlnesc cu preşedinta Tsai în persoană, în viitor", a adăugat el.

Conform preşedinţiei taiwaneze, apelul a durat aproape 15 minute, iar la discuţie s-a alăturat şi ministrul taiwanez al Afacerilor Externe, Joseph Wu.

"Şefa statului (...) a recunoscut că preşedintele ales Pavel continuă spiritul fostului preşedinte ceh (Vaclav) Havel, care respecta democraţia, libertatea şi drepturile omului, fundamentele republicii, şi împărtăşeşte aceleaşi idei ca Taiwanul", a precizat biroul preşedintei Tsai Ing-wen într-un comunicat.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării