115
0
China condamnă testul balistic efectuat de Pentagon
115
0

Testul balistic efectuat de Pentagon generează efecte negative asupra securităţii internaţionale şi demonstrează că Statele Unite depun eforturi pentru superioritate militară, acuză Administraţia de la Beijing.

Foto: defense.gov

Testul balistic efectuat de SUA va avea „consecinţe negative grave pentru securitatea regională şi internaţională”, a transmis Administraţia Chinei, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

„Adevăratul scop al retragerii Statelor Unite din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare este avansarea fără reţinere spre dezvoltarea de rachete în sensul atingerii superiorităţii militare în mod unilateral”, mai spune Beijingul.

Armata americană a efectuat duminică un test cu rachetă convenţională de croazieră cu rază medie de acţiune, lansată de pe coasta sa vestică. 

Testele cu acest tip de rachetă ar fi fost interzise prin Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), din care SUA s-au retras pe 2 august, acuzând Rusia de încălcarea lui.

„Racheta testată a părăsit lansatorul său mobil de la sol şi a lovit cu precizie ţinta după mai mult de 500 km de zbor”, a indicat Departamentul Apărării.

„Datele culese şi învăţămintele trase din acest test vor oferi Departamentului Apărării informaţiile necesare pentru dezvoltarea de noi arme cu rază medie”, se mai arăta comunicat.

În chiar ziua retragerii Statelor Unite din INF, ministrul apărării, Mark Esper, a anunţat că ţara sa va accelera dezvoltarea de noi „rachete sol-aer convenţionale, într-un răspuns prudent la acţiunile Rusiei”.

Esper a precizat că SUA au început din 2017 cercetări cu privire la aceste sisteme de rachete, rămânând însă în limitele impuse de INF, încheiat în 1987 între fosta URSS şi SUA, referitor la eliminarea rachetelor cu rază scurtă şi medie de acţiune.

Citește și
article image
Siria: Rusia şi China au blocat prin veto o rezoluţie ONU
0
119
article image
Chinezii dezvăluie ce nu vrea Apple să știi despre iPhone 11
0
464
article image
Creatură misterioasă, surprinsă lângă cel mai mare baraj
0
553
article image
China a cumpărat în câteva luni aur cât întreaga rezervă a...
0
149