main logo
708

Centrala nucleară plutitoare a Rusiei ar putea deveni un Cernobîl pe gheață

Rusia este cunoscută pentru experimentele sale ieșite din comun, iar un nou demers pare să le întreacă pe multe dintre ele.

Centrala nucleară plutitoare ar putea deveni un Cernobîl pe gheațăFoto: playtech.ro

De data aceasta, fostul stat sovietic trimite o adevărată centrală nucleară în largul oceanului Arctic, transmite Știri.md cu referire la playtech.ro.

Călătoria se va desfășura pe o suprafață de aproape 6.500km, iar vasul va porni din St. Petersburg. Scopul acestei centrale nucleare este să ofere energie electrică orașului Pevek.

Centrala nucleară se numește Akademik Lomonosov și deja a fost lansată pe oceanul Arctic din aprilie 2018. Dacă totul se desfășoară conform planului, aceasta ar trebui să ajungă luna aceasta în portul orașului Pevek.

Aceasta este capabilă să genereze suficientă energie electrică pentru 100.000 de gospodării. Capacitatea acesteia este mai mult decât suficientă pentru orașul din Rusia, având în vedere că populația acestuia este de doar 5.000 de oameni.

Ce probleme ar putea cauza centrala nucleară plutitoare din Rusia

Centrala a primit rapid denumiri precum „Cernobîl pe gheață” sau „Titanicul nuclear”, ceea ce îți dă puțin de gândit în ceea ce privește siguranța. 

Jan Haverkamp, expert în energie nucleară din cadrul Greenpeace spune că acest lucru este mai riscant decât controlarea unei centrale nucleare de pe suprafața terestră. 

„Și Rusia are un trecut pătat când vine vorba de centrale obișnuite”, a adăugat acesta, făcând referire la accidentul de la Cenobîl.

Și alți experți condamnă demersul Rusiei. Reprezentanții unei organizații de mediu ridică semnale de alarmă. 

Aceștia spun că valurile rezultate din urma unui tsunami ar putea răsturna centrala nucleară și ar crea astfel un dezastru de proporții. Sunt îngrijorați și de faptul că Rusia nu ar reacționa în mod corespunzător în cazuri de urgență.

De asemenea, furnizarea de energie electrică prin intermediul unor centrale nucleare plutitoare nu ar fi viabilă nici din punct de vedere economic.

Cu toate acestea, autoritățile din Rusia susțin că totul este sigur și că Akademik Lomonosov nu poate fi scufundată sub nicio formă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării