Cele mai amuzante perle la BAC 2018: Florile mucegăite ne pot îmbogăţi viața
La prima probă a Bacalaureatului, cea la Limba și Literatura română, unii candidați au avut propriile interpretări ale operelor lui Eminescu, Arghezi, Blaga sau Barbu. Perlele absolvenților de liceu au amuzat profesorii și au umplut Internetul.

Un elev a încercat să demonstreze că s-a "împrietenit" cu opera poetului și a scris că „Arghezi ne convinge în cele patru stofe că florile mucegăite ne pot îmbogăţi viața, la fel ca multe lucruri mizerabile - de exemplu, reciclarea".
Genul liric nu i-a pătruns însă pe toți tinerii absolvenți. Unul dintre ei a și recunoscut că „poezia nu este punctul meu forte, așa că voi trata în schimb subiectul „Moromeţii", în care am găsit multe sensibilităţi poetice", transmite Știri.md cu referire la Tvr.ro.
Un alt aspirant la o diploma de Bacalaureat a găsit și o explicație pentru care scriitori mai pun paranteze din când în când: „acum o sută de ani nu avea rimainder pe telefonul fix. Scria literele strâmbe ca să nu confunde cu restul textului". Or, „în paranteza se scrie cum să arate decorul și ce să facă actorii. De exemplu ei trebuie sa aibă ziare calde să le frece cu degetele și să le ducă la nas".
Pentru un alt candidat, Eminescu a fost mai degrabă un artist care „pictează tablouri pe hârtie poetică" în timp ce pentru un alt absolvent de 12 clase „oda lui Eminescu a fost măsurată cu metrul antic".
Pe un alt candidat, problemele de infrastructura contemporane l-au marcat mai mult decât rezolvarea subiectului la examen. Iar concluzia e simplă „Oamenii nu pot aprecia farmecul locului, dacă îi umple de spume şoselele, gunoaiele şi preţurile mari. Este experienţa mea personală şi a prietenilor mei care au maşină".
Unele cuvinte au fost o încercare grea pentru unul dintre elevi așa că subiectul a fost rezolvat rapid : "N-am nici opinie, nici concluzii, pentru că nu ştiu ce înseamnă „pertinente".