154
0
Cel puţin 14 poliţişti egipteni au murit într-un atac în Sinai
154
0

Cel puţin 14 poliţişti egipteni şi-au pierdut viaţa miercuri într-un atac asupra unui post de control din oraşul Al-Arish, în nordul peninsulei Sinai (nord-est), informează EFE citând surse de securitate.

Foto: afp.com

În atacul care a fost confirmat de televiziunea egipteană de stat au murit totodată cel puţin patru terorişti, în timp ce alţii au reuşit să fugă, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

Ministerul de Interne a confirmat moartea a opt poliţişti, între care un ofiţer, şi a cinci terorişti, potrivit unui comunicat difuzat de agenţia oficială MENA, scrie Agerpres.

Poliţia inspectează drumurile din zona unde a avut loc atacul, în sudul localităţii Al-Arish, de la Mediterana, în încercarea de a-i captura pe teroriştii fugari, a precizat comunicatul menţionat.

Nordul peninsulei Sinai este baza operaţiunilor unei grupări teroriste afiliate Statului Islamic (SI), Wilayat Sina, care a revendicat zeci de atacuri teroriste în ultimii ani.

Armata şi poliţia din Egipt desfăşoară o ofensivă contra terorismului în Nordul Sinaiului care a cauzat sute de decese, conform cifrelor oficiale.

Human Rights Watch a calculat că, din ianuarie 2014 până în iunie 2018, 3.076 insurgenţi şi 1.226 membri ai forţelor de securitate au murit în luptele din Sinai, potrivit unui raport publicat săptămâna trecută, al cărui conţinut a fost respins de guvernul de la Cairo.

Din cauza restricţiilor impuse de militari în regiune, presa nu poate intra în zonă pentru a verifica informaţiile de manieră independentă.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter