main logo
4499

Cel mai rece oraș din lume. Ce se întâmplă la -62 de grade

Dincolo de polii deja cunoscuți ai Pământului, acesta are și un pol al frigului în ceea ce privește orașele, iar acesta este, așa cum te-ai aștepta, în Rusia.

Cel mai rece oraș din lume. Ce se întâmplă la -62 de grade

Rusia este cea mai mare țară din lume, iar cea mai bună parte a suprafeței acesteia se găsește în zone reci, transmite Știri.md cu referire la playtech.ro.

Dacă n-ar fi Siberia, Rusia ar fi o țară ca toate celelalte, având în vedere că regiunea echivalează 77% din suprafața statului. Dincolo de toată pustietatea desfășurată de-a lungul și de-a latul a kilometri pătrați, în Siberia sunt și o mulțime de orașe.

Unul dintre acestea e și cel mai rece oraș din lume, Oimiakon. Aici trăiesc aproximativ 500 de oameni, iar în anii 1920 și 1930, așezarea era un popas pentru crescătorii de reni. Aceștia se adunau în această zonă deoarece există mai multe izvoare termale. De aici se trage și numele orașului, care se traduce ”apa care nu îngheață”.

Recent, a fost atât de frig în Oimiakon, încât un termometru electronic a cedat după ce a ajuns la temperatura de -62 de grade Celsius. Stația meteo de la polul frigului a înregistrat -59 de grade Celsius, dar localnicii spun că temperaturile înregistrate de ei au ajuns și la -67 de grade Celsius. Temperatura e cu aproximativ un grad mai mare decât cea mai joasă temperatură dintr-o așezare permanentă de pe planetă.

Recordul a fost stabilit tot aici, în 1933. Atunci, au fost înregistrate -67,7 grade Celsius, cea mai joasă temperatură înregistrată în emisfera nordică. Temperaturi mai joase au fost înregistrate în Antarctica, recordul fiind de -89,2 grade Celsius.

Unul dintre localnici a înregistrat temperatura de -67 de grade Celsius, iar alții au fost de acord că temperatura oficială, de -59 de grade, nu este cea corectă.

Unele dintre problemele curente ale oamenilor sunt reprezentate de cerneala care îngheață în stilouri sau ochelarii care se lipesc de fețele purtătorilor. Localnicii își lasă mașinile pornite peste zi, ca să nu riște să nu le mai poată porni. Partea bună e că peștele nu mai trebuie congelat la piață, deoarece frigul își face treaba.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării