main logo
583

Cei mai mulți dintre români aleg să plece în Marea Britanie. Numărul românilor din UK a depășit numărul celor din Italia

Marea Britanie este, pentru al doilea an consecutiv, destinaţia preferată a românilor care pleacă în străinătate, având în vedere că şi în 2015 circa 55.000 de emigranţi români (adică 28% din totalul celor care au plecat în 2015) au ales Marea Britanie.

Cei mai mulți dintre români aleg să plece în Marea BritanieMarea Britanie a luat locul Italiei ca destinaţie pentru emigranţii români.

Aproape 63.000 de români, adică 30% din totalul celor 210.000 de români care au emigrat în 2016, au ales ca destinaţie Marea Britanie, arată datele Institutului Naţional de Statistică al României.

„Deplasarea migraţiei româneşti de la predominant spre sudul Europei la predominant spre nord şi zona anglo-saxonă se înscrie în trendul general, care s-a remarcat de mai multă vreme. Această schimbare a început să se observe de la sfârşitul crizei financiare globale, în perioada 2010-2011. Ceea ce surprinde este faptul în continuare Marea Britanie este pe primul loc, având în vedere discuţiile despre Brexit. Deşi nu sunt luate încă decizii în detaliu în legătură cu condiţiile de acceptare-admitere a străinilor după Brexit, migranţii reacţionează de regulă anticipativ“, a explicat Dumitru Sandu, profesor universitar la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii din Bucureşti, citat de realitatea.net.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării