main logo
645

Cehia a adoptat rezoluţia prin care califică regimul rus drept terorist

Camera inferioară a parlamentului ceh a aprobat marţi o rezoluţie care desemnează ''actualul regim din Rusia drept terorist'', condamnă atacurile asupra infrastructurii Ucrainei şi refuză să recunoască anexarea de către Rusia a unor regiuni din sudul şi estul Ucrainei, transmite Reuters.

Cehia a adoptat rezoluţia prin care califică regimul rus drept terorist

Agenţia de presă CTK a relatat că 129 dintre cei 156 de deputaţi cehi prezenţi au sprijinit rezoluţia, tranmsite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Preşedintele Radei (parlamentul ucrainean), Ruslan Stefanciuk, a mulţumit legislativului ceh după vot.

Republica Cehă este un susţinător puternic al Ucrainei în lupta acesteia contra invaziei ruse, începute în 24 februarie.

Votul din legislativul ceh a avut loc înainte ca o rachetă de fabricaţie rusă să cadă în estul Poloniei, ucigând două persoane. Aliaţi occidentali au declarat că investighează incidentul, dar că nu pot confirma că a fost vorba de o rachetă rezultată dintr-o salvă trasă de forţele ruse.

Ministerul Apărării rus a precizat că în incident nu au fost implicate arme ruseşti.

''Dacă Polonia confirmă că rachetele au lovit teritoriul său, aceasta ar fi o escaladare suplimentară din partea Rusiei. Stăm alături ferm de aliatul nostru din NATO şi UE'', a reacţionat premierul ceh Petr Fiala, a cărui ţară asigură în prezent preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării