CEDO a condamnat Ungaria pentru expulzări colective de migranți
Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat Ungaria pentru că a expulzat trei cetățeni străini.

Doi cetățeni afgani și unul sirian au sesizat instanța de la Strasburg pentru faptul că autoritățile de la Budapesta i-au expulzat în anii 2021 și 2022. Unul din ei era student al cărui permis de ședere expirase, relatează Agenția France Presse, transmite Știri.md, cu referire la ipn.md.
Ceilalți doi au intrat clandestin în Ungaria și au fost victimele unui grav accident rutier. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 16 ani atunci, a fost internat două luni la spital, unde îi fuseseră scoase splina și un rinichi. Al doilea a stat șase zile în comă. În pofida stării fragile de sănătate, la câteva ore după externare, au fost conduși la frontieră.
„Polițiștii l-au transportat (pe cel mai tânăr n.r.), desculț și fără lucruri personale, până la bariera de frontieră între Serbia și Ungaria, chiar dacă ar fi cerut azil. Ca și alți zece bărbați arabofoni, a primit ordin să treacă în zona de tranzit și să intre pe teritoriul Serbiei, ceea ce a făcut”, a anunțat instanța.
Ceilalți doi au fost conduși de aceeași manieră la gardul de la frontieră și au fost constrânși să intre pe jos în Serbia.
Curtea menționează necesitatea urgentă ca autoritățile Ungariei să ia măsuri imediate și adecvate pentru a preveni noi cazuri de expulzări colective și pentru a garanta acces real și efectiv la procedura de protecție internațională pentru cei care solicită să beneficieze de ea.
Ungaria este nevoită să le plătească reclamanților prejudicii morale de 23.000 de euro și 8.000 de euro pentru cheltuieli de judecată.